Interviu

INTERVIU Marius Pancu, prezentatorul Observatorului de Noapte de la Antena 1: "Cred în dragoste, cu sau fără căsnicie"

INTERVIU Marius Pancu, prezentatorul Observatorului de Noapte de la Antena 1: "Cred în dragoste, cu sau fără căsnicie" camera-retro icon Vezi galeria 2 poze

Nu oferă cu uşurinţă breaking news-uri despre viaţa lui privată, însă gazda Observatorului de noapte de la Antena 1 ştie să ne atragă atenţia cu eleganţa şi surprinzătoarea sa dezinvoltură

Ştirist prin definiţie, Marius Pancu face totul posibil pentru a nu deveni el subiectul discuţiei, mai ales când vine vorba despre viaţa pe care o are în spatele camerei de filmat. Însă la întâlnirea noastră de la The Meeting Point, din Anton Pann 21,  mi-a înţeles perfect curiozitatea în ceea ce-l priveşte şi a lăsat, resemnat, la vedere frânturi din cel care este după ce părăseşte platoul Observatorului de noapte. Frânturi necunoscute nici măcar de părinţii lui...

Foto: Sorin Stana; Mulţumim The Meeting Point, str. Anton Pann 21, Bucureşti.

Lumea se uită la tine şi sigur se gândeşte că eşti model. Ai fost vreodată model, manechin?

Marius Absolut niciodată, pentru că n-am avut timp de aşa ceva. Sunt în jurnalism de atât de devreme şi modelingul îl începi tot devreme, n-aveau cum să se suprapună.

Dar ai primit astfel de propuneri?

Da, doar că la noi nu mi s-a părut niciodată un drum suficient de serios şi nici nu m-a atras foarte tare. Am ştiut dintotdeauna că alta e calea pe care vreau s-o urmez.

Ai început să lucrezi în jurnalism de la 14 ani...

Da, e cumva emblematic momentul acesta dacă vrei să-l priveşti ca pe un drum iniţiatic, pentru că atunci am avut şansa să intru într-o redacţie de ziar. Adevăratul jurnalism l-am început ceva mai târziu, la 18 ani, când am ajuns prima dată într-o redacţie TV.

Care e brandul tău personal?

Cred că am demonstrat publicului că pot face jurnalism ascultând invitaţii fără să-mi pierd incisivitatea. Sunt incisiv, dar elegant, pun întrebări grele, dar fără ca invitaţii să se supere şi să plece din emisiune. Am demonstrat că poţi avea o imagine curată fără să faci compromisuri.

De unde preocuparea pentru look-ul tău? Pentru că este evident că eşti atent la astfel de detalii...

Meseria mea este eminamente vizuală, oamenii te văd întâi şi apoi te ascultă. Îmbrăcatul frumos nu este o preocupare superficială, e doar un alt element dintr-un tot. Dacă ar fi vorba doar despre vestimentaţie, ar fi un personaj gol de conţinut care ar fi aruncat la coş de publicul care vede şi dincolo de ambalaj.

E adevărat că porţi costum din clasa a V-a?

Absolut! Mă şi amuză discuţiile cu prietenii, care nu poartă haine formale toată ziua şi care spun că se simt inconfortabil în costum. Eu, dimpotrivă, mă simt bizar în ţinute sport. În liceul de elită pe care l-am urmat eu, purtam opt ore pe zi costum, uniformă. De-atunci am început să colecţionez cravate şi batiste, pentru că erau singurele elemente prin care noi, elevii, ne puteam arăta personalitatea.

Îţi plac anumite branduri, faci shopping la noi, în străinătate?

Nu cred atât în modă, cât mai ales în stil. Dacă vrei un costum bun, trebuie să te uiţi la calitatea materialelor şi, mai presus de orice, trebuie să fie croit pentru tine. Le modific, pentru că am o statură care nu-mi permite altceva...

De model, cum spuneam! Cât de înalt eşti?

Am 1,92m. Când îţi iei un costum, trebuie să fie pe măsura ta. Când vine vorba despre accesorii, n-am nicio oprelişte, dacă îmi place ceva, oriunde l-aş găsi, chiar dacă costă 20 de lei... Tot ce ţine de eleganţa clasică mă atrage. N-o să mă vezi niciodată în nişte snickerşi cu cristale la modă.

Blugi ai în garderobă?

Am câteva perechi, dar mă simt confortabil doar în pantalon de stofă.

Înţeleg că ai fost un elev rebel şi că ţi-ai convins colegii la o mică revoltă, aţi refuzat să mai plătiţi fondul clasei...

Şi uite că, atâţia ani mai târziu, e o lege în sensul ăsta!

Care nu se aplică. Dar să revenim! Ce fel de elev erai?

Groaznic! Eram absolutamente răzvrătit, dar cu o cauză şi cu eleganţă. Nu cauzam probleme care să necesite scăderea notei la purtare, dar eram omul care-şi cerea drepturile.

Asta ai învăţat-o de la părinţi, bănuiesc...

Şi părinţii mi-au insuflat asta, dar eram şi sigur pe mine, eram foarte bun la învăţătură şi n-aveam teamă de penalizare, pentru că stăpâneam foarte bine materiile. Banii pe care-i plăteam pentru fondul clasei erau considerabili pentru unii colegi de-ai mei şi atunci am spus că nu e cazul să-l mai plătim, când nu e oricum obligatoriu. Am făcut câteva zile grevă, n-am mai intrat la clasă.

Şi n-ai fost trimis la director, n-au fost părinţii chemaţi la şcoală?

Au încercat metodele uzuale de intimidare, dar n-aveam nimic de pierdut, aveam legea de partea mea. După acel episod, în liceul meu nu s-a mai cerut în mod special şi cu ameninţări fondul şcolii.

Spuneai cândva că eşti coleric. E un contrast mare cu calmul pe care-l afişezi la TV...

La chestia asta am lucrat cel mai mult cu mine. Nu mai sunt aşa coleric precum eram. Am zvâcul omului care, dacă nu se întâmplă cum vrea el, devine irascibil. Am lucrat cu mine, pentru că am vrut să duc jurnalismul până la a-l face cu eleganţă. De la exerciţii de respiraţie până la a număra secundele ca să treacă nervii, am trecut prin toate aceste tehnici tocmai pentru a nu transpărea niciun deranj. Eu sunt cel mai mare critic al meu, sunt hiperperfecţionist şi mă ajută mult să-mi revăd emisiunile, sunt un overthinker şi, până să adorm, revizitez disputele pe care
le-am avut anterior.

Cum eşti tu în timpul tău liber, cu prietenii, cu partenera de viaţă, despre care nu ştiu nimic?...

Discuţiile cu prietenii se învârt şi în jurul subiectelor de actualitate, dezbatem mai mult situaţia internaţională. Singurul meu drog sunt călătoriile...

Ce locuri vizitezi?

Oricare. Am fost peste tot. Singura mea avere sunt biletele de avion şi apusurile văzute oriunde în lume.

Deci eşti un romantic!

Am această latură undeva bine ascunsă... (râde) Nu prind răsăriturile, pentru că nu mă trezesc la ora respectivă.

Eşti pasăre de noapte! Noroc că nu mai ai matinal, ci o emisiune seara târziu!

Bioritmul meu este să mă culc târziu şi să mă trezesc tot târziu. Şi când făceam matinal, l-am simţit contra naturii, n-am reuşit să mă adaptez la acel program. Aveam o stare permanentă de somnambulism...

Nu că s-ar fi văzut asta la TV!

Îţi mulţumesc! (râde)

Ai multe pasiuni artistice. De unde apetitul pentru fotografie, arhitectură, literatură?

Ca să compensez pentru barbarismul acesta de la ştiri am nevoie şi de frumuseţile lumii. Acasă, la părinţi, aveam o casă plină de cărţi, de acolo şi pasiunea pentru lectură, eram şi olimpic în şcoală, apoi prietenii mi-au făcut cunoştinţă cu diverse alte domenii.

Eşti pasionat şi de sport. Se vede asta atât pe conturile tale de socializare, cât şi cu ochiul liber...

Încerc să nu las nicio zi să treacă fără să fac mişcare. Sportul m-a ajutat în perioade extrem de stresante, când poate că n-aş fi rezistat mental fără mişcare.

În afară de sport, ce te face să treci peste cele mai complicate momente din viaţa ta?

Bărbaţii ar face bine să vorbească despre momentele în care sunt la pământ, să se deschidă, să-şi arate vulnerabilitatea. În special în România există problema închistării, a neasumării, pe care o transmiţi şi copiilor. Există acea masculinitate toxică ce a frânt poate destine. Eu apelez la cei apropiaţi, ajută mult să ai cu cine face haz de necaz...

Tu eşti un tip cu umor? Ştiu că zâmbeşti rar...

Umorul nu e punctul meu forte. Sunt mai degrabă sarcastic. Şi, până-şi dă seama lumea care-i diferenţa între sarcasm şi maliţiozitate, rişti să pierzi câteva persoane pe parcurs. N-am umor, nu ştiu bancuri, nu sunt sufletul petrecerii.

Eşti un introvertit! Lucru atât de surprinzător, având în vedere expunerea ta profesională!

Cele două s-au împăcat foarte greu, cel puţin la început. M-a ajutat că am fost şi reporter la un moment dat şi am interacţionat intens. Pe de altă parte, e doar o meserie ca oricare alta. Nici nu fac divertisment, aşadar ştirile îmi conferă gradul acesta de rezervă şi discreţie mult mai mare, pe care le am oricum intrinsec.

Ai intra vreodată în entertainment?

Niciodată! Am primit propuneri, cel puţin la începutul carierei, la 18 ani, şi am refuzat, ştiam ce voiam să fac. Nici măcar n-aş fi fost bun, trebuie să-ţi ştii limitele.

Nu mi-ai spus ce o să faci când te saturi de jurnalism...

Păi, o podgorie şi o mică galerie de artă m-ar face foarte fericit.

Cu apusul de soare şi paharul de vin roşu alături, nu?

Da, e definiţia perfecţiunii pentru mine!

Cum a fost vara asta pentru tine?

Foarte agitată. De trei ani încoace îmi fac promisiunea de-a pleca din oraş în fiecare weekend şi am reuşit să fac asta cu excepţia unui singur weekend. Vara caut marea, sunt îndrăgostit de Grecia.

Te însoţeşte cineva în escapadele tale, vom afla vreodată dacă te însori?

Absolut nu! Şi cred că nu vor afla nici jumătate din rudele mele. (râde) Am oroare de chestiunea asta publică forţată. N-aş face dintr-o nuntă un eveniment public. Nu cred neapărat că m-ar defini instituţia căsătoriei, cred în dragoste cu siguranţă, cu sau fără patalama, ea poate exista. La nivel birocratic, e o instituţie foarte utilă.

„La nivel birocratic“?! Marius, unde-i romantismul?

Romantismul e înainte de căsătorie. Lasa-mă să consider căsnicia o birocraţie şi compensez cu apusurile!

Perfect! Atunci trebuie să-mi spui cum ar trebui să fie persoana de lângă tine.

Nu m-am gândit la asta niciodată. Cred foarte mult în chimie, după care vin pasiunile comune. Nu cred că aş putea fi ţinut vreodată într-un singur loc, apropo de călătoriile mele... Îmi doresc aventură, să existe un simţ al descoperirii, o deschidere spre noi orizonturi, curiozitate, un schimb intelectual.

Legat de aspect ai ceva pretenţii? Poate să stea toată ziua într-un trening larg prin casă?

(râde) Asta se poate schimba. Chimia se întemeiază şi pe acel ceva fizic.
Nu-mi doresc perfecţiunea din reviste, dar trebuie să fie o atitudine, un gest, felul în care stă...

Că tot vorbeai despre viitor, cum îl vezi tu, ce crezi că ne rezervă toamna asta?

E o toamnă complicată din punct de vedere politic, foarte dură epidemiologic şi îmi pare foarte rău că se întâmplă asta cu toate că avem armele să nu se întâmple. Altfel, sper să fie ca o vară indiană, să avem parte de temperaturi plăcute şi peisaje şi mai şi.

OK, am înţeles! Marius, eşti fericit?

Ăăăăă.... Ştii de ce ezit? Am multe satisfacţii, dar nu cred că fericirea e o constantă în viaţă, vine în bucăţi. Viaţa e un amalgam.     

 

 

Comentarii

Modifică Setările