Interviu Mellina: “Survivor România mi-a lăsat multe cicatrici fizice şi psihice”

Actualizat:
1 mel jpg jpeg

Dacă urmăreşti reality show-ul cu caracter sportiv de pe Kanal D, sigur ai reţinut-o pe “Furnicuţa” Mellina, una dintre vedetele echipei Războinicilor. Cântăreaţa a fost eliminată de ceva timp din competiţie, iar noi am vrut să aflăm cum şi dacă s-a adaptat la viaţa de zi cu zi din România, după lunga experienţă extremă din jungla dominicană.

Cum a fost să revii în civilizaţie după atâta timp de stat în sălbăticie, în jungla dominicană?

Mie mi-a fost foarte greu să mă readaptez la civilizaţie, sunt în plin proces... Simt multă anxietate legat de acest lucru. Acolo aveam două griji; mâncarea şi jocul. Acum, acasă, am de filmat videoclipuri, mă ocup de o trupa, 6teen, de piesele şi videoclipurile lor, de contractele de pe Instagram, îmi trebuie timp să mă văd cu cei dragi, cu familia, să mă organizez prin casă. Sunt multe lucruri care au venit deodată după o lungă perioada în care toate aceste lucruri au fost uitate. Noaptea nu mi se opresc gândurile de când sunt acasă.

Ce ai câştigat în urmă participării la Survivor? Mă gândesc că principalele câştiguri sunt cele financiare şi de imagine.

Am câştigat o experienţă de neuitat, mi-am dat seama că sunt mai puternică decât ştiam. Am câştigat bucuria traseelor şi am înţeles că trebuie să îmi petrec mai mult timp de calitate cu familia şi prietenii apropiaţi. Nu m-am gândit la bani când am decis să merg la Survivor, a fost dorinţa de a avea această experienţă. Nu m-am gândit la câştigul financiar, nu era nevoie, Slavă Domnului.

Te resimţi în vreun fel după această experienţă la limită, din punct de vedere fizic sau psihic?

Survivor România a lăsat multe cicatrici, atât fizice, cât şi psihice, dar nu regret această experienţă extraordinară. Fizic încă sunt dereglată hormonal, sunt mai sensibilă la anumite feluri de mâncare, după ce am mâncat numai cocos o lungă perioadă. Psihologic îmi este greu să mă readaptez, este un proces mai lung decât aş fi crezut. Ştiam că îmi va fi greu la Survivor România, nu m-am gândit că va fi greu şi când revin acasă. Înţeleg chiar şi haterii, uită că şi noi suntem oamenii şi putem fi răniţi. Sunt probabil frustrările lor, nu au legătură cu mine...

Explică-ne acele kilograme în plus cu care te-ai întors după experienţa Survivor, în condiţiile în care voi v-aţi înfometat acolo. Am observat că şi alţi colegi de-ai tăi s-au îngrăşat.

Fetele au suferit un dezechilibru hormonal... Asta ne-a afectat. Dacă în ianuarie, februarie primeam mai puţină mâncare, odată cu înaintarea în competiţie au început să crească recompensele, am mâncat mai mult cocos cu mai multă sare şi corpul a depus tot, pentru a-şi face rezerve.

Cum ţi se pare acum echipa Războinicilor, cea din care ai făcut şi tu parte?

Mi se pare că mă uit la alt Survivor România, pentru că, în echipa Razboinicilor, a mai rămas doar Albert dintre cei care am plecat la drum. Marius şi Andrei mi se par sportivi buni şi Maria este bună la final.

Cine crezi că are şanse să câştige şi de ce?

Eu îi văd în finală pe Marius şi Andrei, sunt sportivi buni şi dacă se concentrează la final vor aduce puncte. Sunt şi simpatici şi pot atrage simpatia publicului.

Dar cine ţi-ai dori tu să câştige şi ştii că nu are şanse?

Mi-ar plăcea să câştige Elena Marin, este singură faţă care a rămas dintre cei care am plecat iniţial şi ştiu prin ce am trecut toate şi empatizez cu ea. Este foarte fair la jocuri, a rămas om.

În ce formulă vezi finală Survivor?

Este greu de spus. O văd că o finală a bărbaţilor, cu Marius şi Andrei de la Războinici şi Zanni şi Culita de la Faimoşi.

De ce există această antipatie a celor de la Războinici pentru Albert? Ce anume din ce făcea sau spunea el deranja aşa de mult?

Este mult spus antipatie. Albert nu s-a integrat, nu s-a potrivit ca şi caracter în grupul nostru. Oamenii văd la televizor o mică parte, nu ai cum să redai într-o emisie, 24 de ore de întâmplări... Chiar şi cu familia te mai cerţi, asta nu înseamnă că îl uram pe Albert. Eu comunicăm cu Albert, am avut şi conflicte, dar nu l-am antipatizat. Am avut multe discuţii, unele atât de nesemnificative încât în viaţa reală nici nu le-am băga în seamă. Stând acolo, rupţi de lume, cu nişte oameni pe care acolo îi cunoşti, ajunge să te enerveze câte ceva. Toţi am avut discuţii între noi, lipsa condiţiilor mărea gradul de frustrare, puteai să faci din ţânţar armăsar oricând.

Unii sunt de părere că multe dintre conflictele din show sunt regizate, că fiecare dintre voi juca un rol. Ce le-ai răspunde?

Oamenilor le este greu să creadă că noi chiar am trăit în acele condiţii. Trăind zi şi noapte cu acele lipsuri, fiind caractere şi personalităţi diferite este normal să apară conflicte şi păreri diferite. Şi cu iubitul te cerţi, te împaci. Cu oamenii cu care îţi petreci cel mai mult timp ajungi să ai cele mai numeroase conflicte din nimic. Noi nu aveam unde să plecăm, să ne retragem din camp. Am fost exact ca într-o familie, nu era nimic regizat, la un moment dat pur şi simplu izbucneam.



Recente pe Ok! Magazine

Vedeta din Jurassic Park Sam Neill a învins cancerul, Profimedia (4) jpg
Casa Albă, Donald Trump  foto   profimedia 1095249967 jpg
Buclele blonde au devenit sinonime cu Marilyn Monroe  jpeg
FotoJet (73) jpg
Ionela Năstase   Facebook 3 jpg
Melania Trump, Ivanka Trump  foto   Profimedia jpg
Cristina Bâtlan 3 jpg
Melanie Griffith și Antonio Banderas   GettyImages 154488464 jpg
George și Amal Clooney, Profimedia (5) jpg
Charles, Camilla, Trump SUA 2026, Profimedia (4) jpg
bărbat și femeie în anii 70  foto   profimedia 0896515473 jpg
2 frank sinatra profimedia 0051142512 jpg jpeg
Melania Trump  foto   profimedia 1094412540 jpg
Atentat la viața lui Donald Trump în același loc cu Ronald Reagan  Profimedia, Getty Images jpg
David Hasselhoff, profimedia 0140384089 jpg
FotoJet (71) jpg
Vedeta Familiei juriu jpg
Charlize Theron, Profimedia (5) jpg