INTERVIU Mirela de la ”Insula Iubirii”: ”Îmi doresc din tot sufletul să am copii”

9 ianuarie, 2019
1 mirela banias2 png png

A lăsat în urmă experienţa de pe ”Insula Tentaţiei”, însă spune că nu regretă nimic din cele întâmplate acolo. Nici măcar despărţirea de partenerul cu care sosise pe insulă, despre care acum spune că îi este amic.

Mirela Baniaş ne-a vorbit despre toate cele trăite pe insulă, dar şi despre viaţa ei din prezent. Fosta concurentă visează să devină mamă şi să aibă o familie fericită, iar noul ei iubit, Florin Tecar, pare s-o ajute să-şi îndeplinească aceste dorinţe.

Ai povestit că, îniţial, nu ai vrut să participi la Insula Iubirii. Cum te-a convins Ionuţ?

 Au fost multe discuţii între noi şi nu aş vrea să dezgrop trecutul. Am acceptat să merg pentru a mă „vindeca” de gelozie, aşa cum spunea el.

image

Starea ta de spirit a oscilat foarte mult. Cu toţii am crezut că te vei despărţi de Ionuţ. Ce te-a determinat să îţi schimbi atitudinea atunci?

În primele zile era o Mirela care nu era deloc în apele ei, cum cred că s-a şi văzut de altfel. Eu de genul meu sunt o fire mai retrasă, nu-mi place să ies în evidenţă fără nici un motiv. Eram în zona mea de confort şi Insula nu se încadra în acea zonă. La final a fost altă poveste. Lecţiile trăite acolo m-au transformat într-o Mirela încrezătoare în sine, ambiţioasă şi puternică. Nu am dat înapoi conştient, în acele momente a vorbit sufletul din mine, cel care încă era ataşat de Ionuţ, firesc. Sper că este evident acum, relaţia mea cu Ionuţ s-a încheiat.

Acum, după ce ai văzut emisiunea, care dintre voi crezi că a greşit mai mult?

Personal, nu consider că am greşit cu nimic, sau cel puţin, nu văd o greşeală în a te distra şi a te simţi bine, odată ce vezi imagini care îţi confirmă că relaţia ta s-a terminat. Eram în Thailanda, aşa că am vrut să profit de fiecare clipă acolo. Dar până la urmă nici Ionuţ nu a greşit, pur şi simplu şi-a exprimat adevăratele dorinţe ☺

Te-ai vindecat de gelozie, cum îşi dorea el?

Nu cred că de gelozie te vindeci, căci atunci când iubeşti, este firesc să-ţi pui unele întrebări. Iar dacă omul de lângă tine nu îţi oferă nesiguranţă, nu ai de ce să îi pui semne ☺

Dar de ce crezi că a dorit să rămână ispită pentru sezonul următor?

Fără să ştiu lucruri sigure, nu îmi place să mă exprim. Oricare ar fi fost motivele lui, sper că a avut succes!

image

Cum te-a schimbat această emisiune?

Aşa cum am zis şi mai devreme, această emisiune m-a ajutat să mă descopăr, să înţeleg cine vreau să fiu şi cum vreau să fiu, aşa că am devenit mai puternică şi mai ambiţioasă în a reuşi ceea ce îmi propun.

La testimonialul înregistrat la 6 luni după emisiune, declarai că nu mai sunteţi împreună. În prezent sunteţi amici?

Nu am reînceput atunci relaţia şi nu va mai fi vorba de asta niciodată. Am rămas în relaţii de prietenie, aşa cum sunt ele, câteodată pline de vorbe bune, alteori de mici certuri, dar în fond, suntem amici.

Cum s-a schimbat el după ce a fost şi concurent, şi ispită?

Asta trebuie să îl întrebaţi pe el. Nu am vorbit atât de mult încât să-mi fac o părere, şi nici nu mai vreau să fiu pusă în situaţia de a vorbi despre alţii.

Pe anumite grupuri de fani ai emisiunii, unii spuneau că eşti însărcinată. E adevărat?

Aşa este. Nu, nu este adevărat, cel puţin nu încă. Îmi doresc din tot sufletul să am copii, doi, cel puţin. Dar toate la timpul lor!

Cu Mircea în ce relaţii ai rămas, mai vorbiţi?

Cu Mircea am rămas în relaţii foarte bune, tot timpul apelez la el când am nevoie de un sfat sau de ajutor, iar el îmi răspunde cu acelaşi drag. Între noi a fost o conexiune puternică, chiar dacă nu s-a concretizat o relaţie. Dumnezeu a vrut să rămânem prieteni.

Regreţi că nu ţi-at dat o şansă cu el?

Mirela după Insula Iubirii nu regretă nimic. Dacă mi-aş fi dat o şansă cu Mircea, poate nu aş mai fi avut viaţa de acum, pe care o iubesc!

În prezent ai o relaţie nouă.

Da, am o altă relaţie. Una care se bazează pe iubire reciprocă, respect şi sprijin.

Ce greşeli nu ai mai repeta din cele pe care le-ai făcut în relaţia cu Ionuţ?

Probabil că nu m-aş mai încăpăţâna aşa de tare să aflu repede cum este un om. Viaţa mi-a demonstrat că toate lucrurile vin la timpul lor.

Am văzut că ai devenit un adevărat influencer pe reţelele sociale. Ai lansat o dietă, ai un brand de haine. Cum e viaţa ta acum?

Influencer este mult spus, nu ştiu dacă mă caracterizează acest cuvânt. Da, este adevărat că după emisiune au început să mă urmărească foarte mulţi oameni, şi tot ce am realizat, am realizat la cererile lor. Şi le mulţumesc că au fost alături de mine în acele clipe şi încă sunt, că m-au ţinut ocupată de la suferinţă.

image

Ai mai păstrat legătura cu vreuna dintre concurentele cu care ai fost pe Insulă?

Nu.

Dacă ai da timpul înapoi, ai lua decizia să te duci pe Insulă?

Nu îmi place să mă gândesc în trecut şi să-mi fac alte scenarii faţă de cele care s-au întâmplat. Cu Insulă, fără Insulă, cred că oricum tot aici ajungeam.

image

Dar ţi-ai mai testa o viitoare relaţie în acest mod?

Da, aş mai testa relaţia la Insula Iubirii, dar numai dacă simt eu că ar fi necesar. Acum, pentru prima dată, simt că totul este aşa cum trebuie să fie.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Enrique și sora sa jpg
Premiere la GOPO 2024 iubiri noi, sarcini la vedere și tablouri de familie pe red carpet jpg
Esca și mama sa PNG
banner laura cosoi png
Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg
FotoJet Penelope jpg
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, pe podiumul de modă la gala Nu există nu se poate   Facebook (9) jpg
Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg