Interviu

INTERVIU Teo Trandafir şi Antonio Passarelli – „Nu suntem doar buni amici“

INTERVIU Teo Trandafir şi Antonio Passarelli – „Nu suntem doar buni amici“

Se înţeleg din priviri şi au zâmbete complice. Glumele şi gesturile îi trădează, iar conversaţiile sunt cu adevărat spumoase. Ce e dincolo de ele?

Pe plaja lui Teo e mereu soare, chiar şi în ciuda ploilor din ultima vreme. Iar când l-am văzut pe Antonio, care m-a întâmpinat cu un „Ciao, bella!“ atât de autentic, am înţeles şi de ce. Căci, e drept că în jurul lui Teo se ţese tot acel entertainment care rezistă de atâţia ani încoace. Însă reţeta unei emisiuni cu un ingredient italian atât de rafinat n-are cum să nu-ţi aducă zâmbetul pe buze. Iar asta se vede şi în interacţiunea celor doi coechipieri de la Kanal D, care au făcut ca o vară atât de capriciosa să fie una... cu de toate.

OK!: Sunteţi la muncă, dar în tabăra de vară, cum s-ar spune. Cum e să ai, din nou, emisiune la mare?

Teo: Ca acum câţiva ani, doar că acum e mult mai bine, e mult mai simplu în doi. Pentru mine e foarte complicat cu soarele, cu marea, cu mulţimea nu m-am descurcat niciodată foarte bine. Dar se pare că, zi după zi, ne acomodăm şi e cu totul altceva în doi. (zâmbeşte)

Antonio, tu eşti obişnuit cu căldura din bucătărie. Dar cum e să găteşti pe plajă, la temperaturi ridicate şi cu atâtea fete în costume de baie, care ridică şi mai mult gradele în termometru?

Antonio: Într-un singur mod: am ochi numai pentru Teo! (râde)

După culoarea pielii, aş zice că n-aţi prea stat la plajă, dar de-o baie în mare aţi avut timp?

Teo: Pentru mine este absolut imposibil să fac baie în mare, pentru că sunt urmărită de cel puţin zece cetăţeni. Nu fac baie în mare decât atunci când pot şi asta se întâmplă, de obicei, în lunile de extrasezon.

Şi pe anul ăsta s-a întâmplat?

Teo: Nu.

Antonio: Eu, ca să fiu sincer, am fugit de câteva ori de la hotel şi am făcut câte o baie de o jumătate de oră. Dar asta în pauze, când eram între o videoconferinţă, telefoanele pe care le dau la firmă şi emisiune. Eu aici nu-mi permit să fiu în concediu. Şi e şi normal să fie aşa, pentru că noi suntem aici să muncim, să facem emisiune, nu să ne distrăm.

Teo, spune-mi dacă ai adus-o cu tine şi pe Maia şi ce face în timp ce ai emisiune?

Teo: Da, a venit şi ea cu mine. A fost în tabără, a avut cantonament, a avut treabă mai mult ca niciodată... E un copil de zece ani care ştie ce-şi doreşte.

Pe lângă înot, ce mai face?

Teo: Face baschet de performanţă.

Dar în ceea ce priveşte emisiunea, îţi mai sugerează pe cine să inviţi la tine pe plajă?

Teo: Nu, nici eu nu-i sugerez lucruri. Încercăm să ne respectăm opiniile cu mare stricteţe.

Te întreb în ideea că generaţia de acum e mult mai extrovertită decât am fost noi şi că probabil a mai venit să-ţi spună: „Mami, uite, îmi place de cutare, ce-ar fi să-l chemi în emisiune?“

Teo: Întotdeauna oamenii pe care i-a plăcut i-a văzut, pentru că îi plac Pepe, Connect-R, Alex Velea, Smiley... Adică gusturile ei cam astea sunt, nu merge obligatoriu pe Ceaikovski şi, în principiu, suntem prieteni în particular cu aceşti cetăţeni, adică ne vedem cu ei destul de des. (zâmbeşte)

Toată lumea pariază că tu şi Antonio sunteţi împreună. Care e adevărul?

Teo: Nu cred – şi presupun că Antonio va spune acelaşi lucru – că este treaba cuiva ce face altcineva atâta vreme cât nu deranjează pe nimeni. Nu cred că ofensăm sau deranjăm pe cineva. Dacă este, însă, obligatoriu să dăm o explicaţie, aveţi cuvântul meu de onoare că din acel punct de vedere nu s-a întâmplat absolut nimic niciodată. Însă dacă se va întâmpla ceva vreodată, ai din nou cuvântul meu de onoare că nu voi da fuga la prima redacţie ca s-o vând pe o sută de dolari.

Antonio: (râde)

Arăţi tot mai bine şi e normal, deci, să ai şi mai mulţi admiratori. Ţi-e teamă cumva să ai o nouă relaţie sentimentală? Sau nu mai eşti dispusă să faci compromisuri?

Teo: Nu, absolut deloc. Voi intra cu prima ocazie într-o nouă relaţie. Iar relaţiile nu sunt compromisuri.

Care a fost lecţia pe care ai primit-o în urma mariajului tău?

Teo: Că o dragoste perfectă ar putea să nu fie perfectă pentru cinci minute.

Spuneţi că, acum, tu şi Antonio sunteţi doar buni amici.

Teo: Eu, personal, n-am spus asta, pentru că nu suntem doar buni amici. Eu n-am spus că nu-l iubesc pe Antonio. Tu m-ai întrebat un lucru, dacă ne băgăm în primul aşternut, iar eu ţi-am răspuns cât de cinstit am putut. Eu n-am spus că nu-l admir, eu n-am spus nicio secundă că nu-mi doresc foarte tare să-l ascult cu orele, că nu-l respect extraordinar de tare, că nu preţuiesc fiecare minut petrecut alături de el, că n-am învăţat o mulţime de lucruri şi că nu-mi trezeşte o mulţime de senzaţii pe care nu le-am mai trăit vreodată.

Ar fi dificil să fiţi şi altceva?

Teo: Habar n-am, din moment ce nu am fost. (zâmbeşte)

Ce vă incomodează mai mult în momentul în care lumea vă vede împreună, faptul că Teo este mereu urmărită?

Antonio: Asta nu e o incomodare, este chiar un atac la persoană. Eu cred că fiecare dintre noi avem nevoie de spaţiile noastre, de un pic de libertate pentru că, aşa cum spunea şi ea, cred că fiecare ar trebui să fie liber să facă ce doreşte. Libertatea unuia se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. Şi de-asta uneori ne dorim să fim lăsaţi în pace. Nu văd de ce, atunci când ieşim undeva şi poate suntem în mijlocul unei discuţii importante, intervine cineva căruia nu-i pasă că mănânci, că poate de-abia te-ai sculat din pat ori că ai probleme şi care-ţi cere o poză sau un autograf. OK, ştiu că ăsta e preţul succesului. Altfel, trebuie să-ţi mărturisesc că este incredibil să stai lângă un mit cum este Teo Trandafir. Pentru mine, ea este un mit de 20 de ani încoace. Şi cum este pentru mine, este şi pentru sute de mii de români şi asta justifică, cumva, anumite comportamente şi situaţii care ni se întâmplă.

E-adevărat, dar tu o vezi cu ochii lui Antonio Passarelli.

Antonio: Da, asta e şi mai grav. (râde) Pentru că, din moment ce nici Antonio Passarelli nu e chiar un prost, are un minim de cultură, şi el rămâne cu gura căscată când Teo deschide gura. Concret, eu nu pot să vorbesc despre ceva la care Teo să nu-mi poată da o replică. Şi e prima oară când mi se întâmplă în viaţă.

Să fie asta sarea şi piperul relaţiei voastre?

Teo: Sarea şi piperul mi se par puţin cam concrete. Misiunea mea în acest moment mi se pare să mă deschid suficient încât mintea acestui om, atunci când îşi desface aripile, să nu se lovească de nimic. Muncesc la asta în fiecare zi. Nu-i sare, nu-i piper. E desăvârşirea.

Cum priveşte Maia relaţia voastră? Te-a întrebat vreodată dacă îţi mai doreşti să ai un prieten, un soţ? Discutaţi despre lucrurile astea?

Teo: Le-am discutat dintotdeauna. Avem discuţii intime dintre cele mai complexe, înţelege exact cum stau lucrurile, iar pe Antonio îl percepe exact aşa cum e: un maestru, un om care aduce bucurie şi culoare în viaţa noastră, care a gătit pentru ea într-o seară cu prietenii, când ea s-a întors din tabără şi el a vrut să-i facă o mare supriză, şi pe care-l priveşte cu aceeaşi dragoste şi cu aceeaşi admiraţie cu care-l privesc şi eu.

Ce i-ai gătit bun Maiei?

Antonio: Nişte paste simple, spaghetti al filetto di pomodoro. Dar vreau să adaug un lucru: ce-mi place cel mai mult la Maia este că, atunci când ne întâlnim, îmi spune „amore mio“ şi chestia asta...

Te topeşte?

Antonio: Mai mult, mai mult! Este o chestie... Devin lichid! (râde) Şi când mă ia în braţe, mi se topeşte sufletul. E un copil cum puţini sunt. Pe de altă parte, noi am vrea ca Maia să intre cât mai puţin în discuţia asta.

Dar spune-mi, tu mai eşti căsătorit, ai copii? Din câte ştiu, te-ai însurat cu o româncă, Daniela Biga, cu care conduceai două restaurante.

Antonio: Eu am fost căsătorit de mai multe ori. (zâmbeşte) Am doi copii cu prima nevastă, o fată şi un băiat, vorbesc tot timpul pe Facebook cu ei, am postat recent şi o poză cu fetiţa mea, Francesca. Este o fată extraordinară! Dar eu am o relaţie diferită cu copiii mei faţă de cum are Teo cu Maia. Teo este o mamă incredibilă, este de-o maturitate desăvârşită şi care reuşeşte să comunice cu copilul într-un mod nemaiîntâlnit. Eu, însă, am cu copiii mei un raport mai de golan, de prieten. (râde) Eu nu sunt un părinte clasic, care-i spune fiicei lui: „Te rog frumos, ai 25 de ani, caută-ţi un prieten cu care să vii la mine“. Nu, eu îi spun: „Distrează-te, simte-te bine, că nu se ştie mâine ce vei face!“.

Spuneai că ai fost căsătorit de mai multe ori şi ştii că se spune despre italieni că sunt cei mai mari seducători bărbaţi. Tu ai o reţetă proprie de seducţie?

Antonio: Eu nu mă simt seducător, nici măcar un pic. (zâmbeşte) Da, am fost căsătorit de mai multe ori şi asta o pun pe seama faptului că fiecare dintre noi dorim foarte mult de la viaţă şi nu suntem uşor de mulţumit. Sunt alţii care rămân căsătoriţi, dar ies la bere, îşi înşeală nevestele când vor... La mine nu merge cu aşa ceva.

După atâţia ani petrecuţi în România, poţi spune că acum eşti puţin mai mult român decât italian?

Antonio: Ca să fiu sincer, eu întotdeauna m-am simţit pe jumătate român. Numai că, de vreo trei-patru ani încoace, mi se pare că oamenii s-au înrăit. Şi în Italia e criză, oamenii traversează o perioadă cruntă, dar reuşesc să fie mai înţelegători vizavi de semenii lor. În schimb la români, din păcate, vorba aia cu „să moară şi capra vecinului“ este adevărată, lumea se simte bine făcându-ţi rău.

Asta te face să-ţi fie şi mai dor de Italia?

Antonio: Nu e o problemă de dor de Italia, pentru că familia, casa şi ţara este acolo unde stai, unde lumea te iubeşte, iar eu am noroc că, în România, lumea mă iubeşte. Dar faţă de momentul anilor ’90, când eu am ajuns la Timişoara, un loc unde fierbea cultura, unde lumea voia să facă multe lucruri, astăzi mă simt dezamăgit, pentru că parte din visurile mele de atunci nu mai sunt.

Dată fiind apropierea ta de Teo, i-ai promis s-o duci să-i arăţi plaiurile natale?

Antonio: Nu m-am gândit la asta până acum, dar nu se ştie niciodată în viaţă. (zâmbeşte)

Din experienţa voastră, ce anume dă savoare vieţii cu adevărat?

Teo: O discuţie bine purtată. Suntem oameni foarte deştepţi amândoi, dar avem şi momente de tăiş pe care încercăm să-l îmbrăcăm. Asta e toată arta, cred. Avem nobleţea să ne spunem înainte de culcare că am greşit şi să nu ne culcăm aşa.

Antonio: Eu cred că ceea ce dă savoare vieţii e o legătură sinceră, deschisă, o legătură ce nu trebuie ascunsă după vorbe. E greu de descris în puţine cuvinte. Dar în momentul ăsta, pot să-ţi spun ce-mi dă mie savoare vieţii, care este feedback-ul pe care-l am cu Teo, pentru că de fiecare dată pot să descopăr ceva nou, o discuţie nouă, o frază nouă, un poet nou, un citat nou. Aseară, de exemplu, când eram la emisiune, Teo spunea: „Îmi pare rău pentru cine n-a citit Platon“. Şi mie îmi pare rău, pentru că şi eu am citit şi am înţeles multe lucruri minunate de acolo. Şi-atunci, alături de un asemenea om, e clar că viaţa are alt savor. Sunt zile când sunt certat cu ea şi alea sunt zile foarte negre, sunt zile când, chiar dacă afară e soare, înăuntru meu e multă tristeţe. Dar e bine că ne împăcăm repede. (zâmbeşte)

Foto: Sorin Stana