Întotdeauna a ştiut că Hailey Baldwin este aleasa! Ce spun apropiaţii lui Justin Bieber despre relaţiile lui?

30 iulie, 2018
hepta 3734839 jpg jpeg

La începutul acestei luni, Justin Bieber a surprins pe aproape toată lumea când i-a oferit inelul de logodnă iubitei lui, Hailey Baldwin. Însă, apropiaţii artistului nu au fost deloc uimiţi de decizia luată de el.

Justin Bieber şi Hailey Baldwin

Potrivit celor de la Hollywood Life, prietenii lui Justin Bieber erau siguri că Hailey Baldwin este aleasa şi că doar pe ea ar fi dorit artistul să o ia de soţie. Cu toate acestea, el a vrut să profite de faima şi tinereţea lui şi nu a vrut să regrete că nu a făcut anumite lucruri. Astfel, el a decis să-şi trăiască viaţa şi să aibă mai multe relaţii, însă întotdeauna a fost cu gândul la Hailey, alături de care a mai avut o relaţie în trecut.

„Justin nu a crezut până în acest an că este momentul să treacă la un alt nivel cu Hailey. Sunt prea tineri şi nu vor să strice o relaţie care merge foarte bine. Însă întotdeauna a fost sigur că ea este aleasa. Chiar dacă Justin a fost imatur, acum ia în serios această relaţie şi această căsătorie. Chiar vrea să trăiască toată viaţa alături de Hailey“, au spus apropiaţii lui Justin Bieber.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG