Învaţă să te antrenezi „inteligent“ cu Florin Neby, antrenorul vedetelor

7 decembrie, 2015
florin neby jpeg

Cel care are grijă de forma fizică a Simonei Gherghe, a Ancăi Serea şi a Andreei Ibacka are câteva ponturi pentru un antremanent eficient.

Florin Neby are o experienţă de 23 de ani în sport.

Are o experienţă de peste 20 de ani în gimnastică, zeci de medalii naţionale şi internaţionale şi titlurile de campion european şi mondial la gimnastică masculină şi de Maestru Emerit al Sportului în România. A făcut parte din trupa Aeros, al cărei show a fost comparat cu cel al trupei Cirque de Soleil, performând în întreaga lume şi apărând în cele mai prestigioase publicaţii, inclusiv pe prima pagina a renumitului New York Times. De ceva timp, în fiecare săptămână în zilele de marţi şi de joi, Florin Neby realizează cele mai creative antrenamente în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani” la Antena 1.

Mai mult, de când şi-a deschis propria sală – Neby Fitness Club, Florin împărtăşeşte cu toţi cei care îşi doresc sănătate şi frumuseţe toate secretele, cunoştinţele, tehnicile şi inovaţiile sale. Iar rezultatele se văd pe silueta unor vedete precum Simona Gherghe, Anca Serea, Andreea Ibacka, Roxana Ionescu şi Flavia de la „’Neaţa cu Răzvan şi Dani”, pe care le antrenează de ceva vreme.

Andreea Ibacka se antrenează cu Florin Neby.

Iată care sunt sfaturile lui, pentru ca Sărbătorile să nu te ia prin surprindere şi nici să-ţi lase ca amintire kilograme în plus greu de dat jos.

Antrenorul Florin Neby recomandă antrenamentele concise, complexe şi intense, care adoptă toate tipurile de exerciţii, solicitând aproape toate grupele musculare, într-un singur antrenament. Toate aceste criterii au fost integrate de Neby în conceptul BecomeFit, un complex de antrenamente, măsurători şi planuri alimentare diversificate, incluse într-un singur program.

„Foarte mulţi au venit la mine să-mi spună că ei fac sală de 3 luni, de 6 luni, doar că nu văd niciun rezultat. Chiar dacă aveau cât de cât grijă la dietă, kilogramele tot nu scădeau aşa cum s-ar fi aşteptat. Dacă faci doar bicicletă şi aia foarte lejer şi cu gândul în altă parte, normal că nu vei avea rezultate impresionante, iar 1-2 kg în minus nu înseamnă slăbit. De aceea am creat acest tip de antrenament, care durează 1 oră, îmbină zeci de exerciţii, este solicitant, dar de efect. În 4 săptămâni observi diferenţa. Nu trebuie să aştepţi 1 an ca să slăbeşti 5-10 kg, trăim în epoca vitezei, unele lucruri pot fi făcute foarte bine şi într-un timp extrem de scurt“, a declarat antrenorul.

Antrenament cu Carmen Brumă şi Florin Neby.

Iată şi regulile pentru un antrenament inteligent, adică 100% eficient:

Încălzirea Nu trebuie să lipsească din antrenament niciodată. Încălzire nu înseamnă doar mers pe bicicletă sau alergare pe bandă timp de 10 minute. Încălzire înseamnă inclusiv mişcări de rotaţie sau flexie extensie, ale braţelor, bazinului, picioarelor, gleznelor, astfel încât organismul să fie pregătit pentru efort, atât din punct de vedere fizic, cât şi cardio-respirator.

Încă de la încălzire începem să controlăm respiraţia, ne stabilim un ritm şi întotdeauna expirăm pe efort.

Bărbaţii în general au dorinţa de a lucra cu cele mai mari greutăţi din sală. Am văzut oameni cu hernii de disc la coloana şi genunchi în "pioneze". Consider că mult mai repede construieşti pe o bază solidă, decât să lucrezi pe poziţii incorecte. Poziţiile incorecte au două dezavantaje: riscăm să ne accidentăm şi creşte probabilitatea de a nu lucra la capacitatea maximă grupa de muşchi pe care vrem să punem accent. Atâta timp cât există antrenori în sală, haideţi să-i punem "la treabă".

Uneori limita “nu mai pot” este doar în capul nostru. Corpul va face întotdeauna ce îi dictează creierul, însă noi mental uneori ne blocăm şi zicem gata, mă opresc. Este un prag, peste care nu vei trece niciodată, decât cu un obiectiv foarte bine definit. Nu este suficient să vii la sală şi să spui “eu vreau să slăbesc”. Nu este motivant probabil nici pentru cel mai ambiţios dintre noi. Ştim că este un drum lung şi când vedem cât de greu este în prima săptămână, renunţăm. Dar dacă îţi propui să slăbeşti în prima saptamână 2 kilograme sau să ai o gaură mai puţin la curea, atunci deja nu-ţi mai vine să renunţi aşa repede, mai ales când acul cântarului începe să se mişte sau pantalonii deja încep să se lărgească. Secretul oricărui obiectiv constă cel mai mult în psihic.

Un antrenament eficient este un antrenament cu pauze mici, în care să nu ne permitem să stăm la socializare sau să pierdem timpul pe telefon. Corp fit, muşchi mai mari (hipertrofie musculară), kilograme în minus, condiţie fizică bună, toate acestea sunt rezultatele unor antrenamente intense, care se pot realiza doar cu "focus" pe toată perioada petrecută în sală. Pauzele lungi sunt pierdere de timp, în condiţiile în care timpul este extrem de preţios în ziua de astăzi.

Este foarte important, la fel ca şi încălzirea. Musculatura după antrenament este tensionată, noi avem datoria să o ajutăm să se relaxeze. Stretching-ul face parte din procesul de recuperare, proces ce ajută corpul să fie ferit de eventualele accidentări, dar în acelaşi timp apar şi rezultatele mai rapid, apelând la recuperare.

image


Recente pe Ok! Magazine

+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg
Reghe el (1) jpg