Ioana divorţează de Ilie Năstase. A depus actele

27 octombrie, 2021
3 ilie3 jpg jpeg

Ilie Năstase se pregăteşte de al cincilea divorţ. Soţia marelui sportiv a depus actele la Judecătoria Constanţa.

Ioana şi-a mai dorit separarea în acest an, dar, după ce a făcut toate demersurile, a revenit asupra deciziei şi cei doi şi-au mai dat o şansă. Acum, după câte se pare, zarurile sunt aruncate.

Bruneta şi-a anunţat dorinţa într-un mesaj.

“Un capitol din viaţa mea a luat sfârşit! Mă consider o femeie puternica şi mândră de faptele mele…răbdarea mea, iertarea mea, voinţa şi bunele intenţii. Pot spune ca această experienţa m-a schimbat foarte mult din toate punctele de vedere, chiar dacă a fost nevoie de foarte multă stăpânire de sine. Răbdarea mea a luat sfârşit”, a spus Ioana Simion pe Facebook.

”În toată aceasta perioadă, am avut şi ocazia de a cunoaşte oameni buni, de o mare valoare şi bine intenţionaţi iar pentru asta le mulţumesc! Poate unii dintre dumneavoastră m-aţi judecat gresit, alţii mi-aţi acordat înţelegere si mi-aţi apreciat răbdarea care nu a fost deloc uşoară. Am continuat sa lupt, crezând şi sperând ca se va schimba ceva in bine”, a adăugat frumoasa brunetă.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg