News

Ioana Filimon, sechestrată şi abuzată în Turcia? Declaraţia iubitului ei: „Sunt afacerist,vând arme! Voi spuneţi interlop“

Ioana Filimon, sechestrată şi abuzată în Turcia? Declaraţia iubitului ei: „Sunt afacerist,vând arme! Voi spuneţi interlop“

În urmă cu doar câteva zile, presa tabloidă din ţara noastră a notat că Ioana Filimon a fost sechestrată în Turcia, fiind abuzată de noul ei iubit, cu care este într-o relaţie de aproximativ două luni.

După ce Ioana Filimon şi-a închis contul de Instagram şi nu a mai răspuns la telefonul mobil, familia fostei concurente de la „Ferma. Un nou început“ a luat legătura cu autorităţile din Turcia, făcând o plângere prin care anunţau că vedeta a fost răpită.

După ce scandalul a luat amploare, Ioana Filimon a ajuns în faţa oamenilor legii turci, afirmând că şi-a închis contul de Instagram deoarece presa din România preia de acolo fotografii cu ea şi iubitul ei, ea nedorind ca acest lucru să se întâmple. Mai mult decât atât, ea a afirmat, potrivit celor de la Spy News, că nu le-a răspuns părinţilor ei la telefon deoarece a fost plecată de acasă, fără a avea asupra ei mobilul.

Din câte se pare, Ioana Filimon a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, iar ea îşi doreşte să trăiască acum departe de ochii presei din România. După declaraţia dată de vedetă poliţiştilor turci, iubitul ei le-a trimis jurnaliştilor de la Spy News un mesaj prin care spunea că doreşte să se despartă de Ioana Filimon şi afirma ce afaceri are el în ţara natală.

„Sunt un afacerist faimos în Turcia. Vând arme, în mod legal şi ilegal. Toată lumea mă cunoaşte. La voi în ţară, spuneţi mafiot sau interlop. Este normal. Mi-a plăcut Ioana şi am avut o vară frumoasă. Am aflat că voi merge la închisoare în 15 zile, timp de 9 luni. I-am serbat ziua Ioanei şi i-am dat inelul sâmbăta trecută. Apoi i-am spus că este greu la închisoare, că sunt mulţi bărbaţi duri. Am vrut să ne despărţim, pentru că o să fiu singur într-o cameră, fără telefon, fără nimeni. Mi-ar fi foarte greu cu iubită. Ceva mai târziu, eram cu prietenii mei. M-a sunat poliţia şi mi-a spus că mama iubitei mele i-a sunat. Mi-au zis să vin luni cu ea. Mama ei a spus că am răpit-o pe Ioana. Cred că pentru că am zis că vreau să ne despărţim înainte să merg la închisoare, li s-a părut că e un joc. I-am zis că familiei ei îi e frică, pentru că nu răspunde la telefon. Mamei ei îi era teamă, e normal. Şi când poliţiştii au terminat, Ioana le-a spus că mama ei a făcut doar o mare greşeală. A rămas cu mine. Trece o zi şi îi zic că am încheiat această relaţie. Pune apoi o poză şi scrie că a terminat cu mine pentru că mă duc la închisoare. Apoi şi-a închis pagina de Instagram. Acum toată lumea crede că am răpit-o şi mă doare inima. Este o formă de răzbunare“, a spus turcul.