Ioana Ginghină, gânduri după divorţ: ''Vreau să mă bucur de viaţă''

24 septembrie, 2019
1 ioana jpg jpeg

Ioana Ginghină încearcă să se reinventeze după divorţ. Actriţa a împlinit zilele trecute 42 de ani şi a petrecut câteva zile la Roma.

Ioana a povestit pe un cont de socializare ce înseamnă viaţa ei la momentul actual..„Sunt femeie şi îmi place asta. Nu vreau să fiu puternică asemenea unui bărbat, vreau să fiu o femeie puternică, să iubesc ca o femeie, să mă bucur de viaţă ca o femeie, să arăt a femeie. Asta înseamnă că îmi place să mă îmbrac frumos, să mă aranjez, să am grijă de mine, de cum arăt şi să-mi dau silinţa să arăt bine. Şi da, îmi place să fiu admirată, să-mi arăt frumuseţea imperfectă de care sunt mândră şi mă simt bine în pielea mea', a scris Ginghină pe un cont de socializare.

Mai în formă ca niciodată, după ce a pierdut rapid 10 kilograme, Ioana recunoaşte că urmează exemplul divelor din străinătate, dar în mici proporţii..„Nu mai este un secret că o admir pe J. Lo sau Salma Hayek, Catherine Zeta-Jones sau Elizabeth Hurley, toate femei trecute de muuult de 40 de ani, chiar 50, dar care arată extrem de bine.

Nu sunt ca ele şi nici nu vreau să fiu. Vreau să fiu eu, în cea mai bună formă la orice vârsta.

Ne place să le admirăm, dar ni se pare imposibil să arătam aşa şi atunci intervine puţină invidie şi răutate. Însă dragele mele, suntem exact ca ele. Femei frumoase la orice vârstă, iubite de cine trebuie şi vrea să ne iubească aşa cum suntem, imperfecte, dar cu încredere în sine, cu mult curaj, cu optimism şi zâmbet larg. Aşa că învăţaţi să vă iubiţi şi să va acceptaţi aşa cum sunteţi.

Pentru că frumuseţea chiar vine din interior şi se vede foarte tare în exterior.

Dacă aveţi pe interior bunătate, iubire, pozitivitate şi dorinţa de a ajuta, vă garantez că toată lumea va vedea acestă frumuseţe în exterior', a completat frumoasa brunetă pe blogul ei.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG