Ioana Ginghină: "Îmi place să mă plimb cu omul drag"

23 iulie, 2020
2 ioana18 jpg jpeg

A descoperit dragostea după divorţ. iar acum încearcă să petreacă tot mai timp lângă omul drag. Ioana Ginghină s-a mutat cu iubitul în timpul izolării, apoi cei doi au petrecut o vacanţă de vis în Grecia. Acum, actriţa recunoaşte că se simte fericită atunci când se plimbă alături de cel care o face să zâmbească din nou, chiar dacă asta înseamnă un drum până în Herăstrău.

“Te-ai gândit vreodată ce te face cu adevărat fericită sau fericit? Mi-am pus de multe ori întrebarea aceasta, în ultimul an şi am descoperit că sunt atât de puţine lucruri sau situaţii care mă fac cu adevărat fericită, încât merită să le experimentez cât mai des.

Uite vă spun unul dintre ele, dacă promiteţi să-mi spuneţi şi voi unul. Îmi place să mă plimb de mână cu omul drag, seara. Dar să mă plimb, nu glumă. Ultima plimbare a fost din centrul vechi până în Herăstrău”, mărturiseşte ea.

Ioana reuşeşte să arate spectaculos la 42 de ani, dar pentru asta depune ceva efort.

“Da, recunosc, sunt o fanatică atunci când vine vorba de îngrijirea personală a pielii şi a părului şi nu spun asta ca să mă scuz sau ceva de genul.

Zilele trecute stăteam cu o prietenă de vorbă la un pahar de vin şi nu mă puteam abţine să nu ii povestesc despre nişte măşti cu acid hialuronic pe care le-am descoperit în Grecia şi care fac minuni dupa ce tenul a stat la soare.

Ea, prietena mea, se uită la mine şi îmi zice <<Mă oboseşte doar să te ascult, câte faci în fiecare seara, dar să le mai ţin şi minte. Tu nu oboseşti să faci atâtea lucruri zi de zi?>>. Da, suntem diferite, dar ne iubim foarte mult şi asta contează. De când eram mică, 13-14 ani, cam aşa, îi luam cremele mamei mele şi mă dădeam cu ele. Era cutia simplă albastră de la Nivea şi acum parcă îi mai simt mirosul.

Ani de zile am avut în geantă acea cutiuţă pe care o foloseam pentru buze, mâini şi chiar şi în jurul ochilor, dacă simţeam nevoia.

Pe corp foloseam, tot de la mama, laptele demachiant Doina, iar măşti după plajă, tot aşa îmi puneam zilnic, din pepene galben sau roşu, în funcţie de ce aducea Tataia, de la Costineşti, când venea cu cotiga ( căruţa) trasă de măgar, de la câmp. Acestea au fost primele mele semne că vreau să am o piele frumoasă şi să arăt bine.

Vorbim de anii 90, da?”



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg