Ioana Ginghină, prima apariţie după divorţ. Ziua a fost la notar, seara la OK! Rooftop Party

Actualizat:
1 ioana ginghina dupa divort jpg jpeg

E o perioadă plină de începuturi pentru actriţa Ioana Ginghină. Ieri, a mers la notar şi a pus punct, legal, mariajului cu Alexandru Papadopol. Evenimentul, însă, nu i-a umbrit starea de spirit, vedeta prezentându-se la OK! Rooftop Party pentru o seară ”festival chic”.

Energică, zâmbitoare şi mai sexy ca oricând, Ioana Ginghină a participat, aseară, la cea de-a doua ediţie a evenimentului organizat de revista OK! pe terasa de la Mega Mall. Respectând dress-code-ul serii, ”festival chic”, actriţa de 41 de ani a purtat un maiou din satin, alb, şi o fustă din denim, prevăzută cu un voal transparent.

ioana ginhina dupa divort png png

Cât despre divorţ, Ioana a declarat pentru colegii de la Click că totul a decurs cât mai civilizat cu putinţă şi că nu a păstrat numele ”Papadopol”, câştigat după căsătorie. ”Am fost astăzi la notar şi am divorţat de comun acord. Toate discuţiile au fost civilizate. Am stabilit custodia comună a Ruxandrei. Urmează să ne întâlnim sa rezolvăm cu actele şi apoi vom rezolva partajul bunurilor comune tot la notar. (…) Sunt fericită că am rezolvat totul în mod civilizat, la notar, şi sunt sigură că vom rămâne într-o relaţie amiabilă, iar timpul va rezolva toate problemele. Nu am păstrat numele Papadopol, ci am revenit le cel de dinainte de căsătorie - Ginghină", a spus pentru Click.ro vedeta.



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg