Ioana Ginghină se afişează cu noul iubit: 'Sunt îndrăgostită!"

Actualizat:
1 ginghina jpg jpeg

Ioana Ginghină a dat uitării mariajul cu Alexandru Papadopol. Actriţa este de nedespărţit acum de noul iubit, dar încearcă să păstreze această poveste doar pentru ea.

Ioana şi Alexandru puneau în urmă cu câteva luni punct unui mariaj ce părea pentru toată viaţa. Dacă frumoasa brunetă a ales atunci să îşi plângă suferinţa între patru pereţi, fostul ei partener de viaţă i-a dat rapid o şansă Adrianei Titieni.

'Sunt fericită, sunt OK, sunt îndrăgostită. Nu vreau să dau mai multe detalii, că e vorba de Ruxy, vreau să o menajez de toate aceste ştiri. Experienţa prin care am trecut mă face să ştiu clar că mai rău de atât nu se poate.  Acum, petrecem amândoi timp mai de calitate cu Ruxandra. Cred că au fost lucruri care s-au stricat în timp. Într-o zi mi-a zis Alexandru că gata, nu mai poate. Eu nu am realizat atunci. Acum mai bine de un an, cam un an şi trei luni. După mi-am dat seama că probabil undeva vina e la mijloc, erau nişte chestii care scârţâiau. Nu era o căsnicie neapărat fericită, ci una liniştită', a declarat Ioana Ginghină la Antena Stars.



Recente pe Ok! Magazine

Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg