Ioana s-a despărţit de Ilie Năstase: ''Un capitol din viaţa mea a luat sfârşit''

20 octombrie, 2021
13 ilie nastase jpg jpeg

Au trecut prin multe împreună. S-au iubit şi sprijinit reciproc, dar pare că de astăzi pornesc pe drumuri separate.

Ioana Năstase a postat pe o reţea de socializare un mesaj în care dă de înţeles că s-a despărţit de Ilie Năstase.

”Astăzi, un capitol din viaţa mea a luat sfârşit! Mă consider o femeie puternica şi mândră de faptele mele…răbdarea mea, iertarea mea, voinţa şi bunele intenţii. Pot spune ca această experienţa m-a schimbat foarte mult din toate punctele de vedere, chiar dacă a fost nevoie de foarte multă stăpânire de sine. Răbdarea mea a luat sfârşit”, a spus Ioana Simion pe Facebook.

”În toată aceasta perioadă, am avut şi ocazia de a cunoaşte oameni buni, de o mare valoare şi bine intenţionaţi iar pentru asta le mulţumesc! Poate unii dintre dumneavoastră m-aţi judecat gresit, alţii mi-aţi acordat înţelegere si mi-aţi apreciat răbdarea care nu a fost deloc uşoară. Am continuat sa lupt, crezând şi sperând ca se va schimba ceva in bine”, a adăugat frumoasa brunetă.

”Vă rog să mă înţelegeţi, în acestă perioadă v-oi avea nevoie de linişte şi puţină intimitate!!! Vă mulţumesc frumos pentru înţelegere!”, a mai spus ea.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg