Ion Dichiseanu, în stare gravă la spital. Ce probleme are actorul

20 decembrie, 2020
3 dichiseanu jpg jpeg

Ion Dichiseanu a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca. În momentul internării, actorul avea saturaţia de oxigen foarte mică şi acuza probleme respiratorii. Ion Dichiseanu suferă de o afecţiune cardiacă şi are şi insuficienţă renală.

'Sper să fie bine şi de această dată. Acum doi ani a mai trecut peste un moment greu”, a spus Dr. Monica Pop.

În urmă cu două luni, când şi-a aniversat ziua, Ion Dichiseanu mărturisea că duce dorul petrecerilor cu mulţi invitaţi. “Nu am putut să îmi fac ziua la restaurant, aşa cum făceam de obicei, dar mă simt bine. Toţi prietenii m-au sunat şi mi-au dat mesaje. La telefoane am răspuns cât am putut, că am mai băut şi eu, am mai dansat cu toţii. Mi-e dor de petrecerile acelea mari, cu prieteni, cu lăutarii, dar acum m-am conformat. Îmi doresc un Mercedes decapotabil, mi l-a promis fiica mea. Aş vrea să merg cu noua maşină prin Europa”, spunea Ion Dichiseanu la Antena Stars.

Ion Dichiseanu are 87 de ani şi s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de Teatru din Bucureşti în 1959. Este cunoscut datorită activităţii sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum şi pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune şi teatru radiofonic. 



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg
Reghe el (1) jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  sursa   Shutterstock jpg
AFIS FILM  jpg