IQOS şi Qreator by IQOS susţin creativitatea prin parteneriatul cu Romanian Design Week

2 septembrie, 2020
3 design flags png png

Cea de-a opta ediţie a evenimentului Romanian Design Week, care are tema CHANGE 2.0, va avea loc în perioada 11-20 septembrie în Bucureşti.

 IQOS este partener al expoziţiei principale, care se desfăşoară la Combinatul Fondului Plastic, unde prezintă instalaţia concept IQOS World: O nouă perspectivă. Una dintre noutăţile acestei ediţii este Design Flags, o serie de şapte expoziţii prezentate în premieră în România şi găzduite în spaţiul Qreator by IQOS, din Bucureşti, Bulevardul Aviatorilor 8A, care documentează evoluţia designului din perspective culturale internaţionale. Parteneriatul reflectă viziunea IQOS de a schimba lumea prin creativitate, inovaţie şi alegeri sustenabile, precum şi misiunea companiei Philip Morris România, de care aparţin IQOS şi Qreator by IQOS, de a susţine cultura şi, totodată, comunitatea creativă din ţara noastră.

Ediţia Romanian Design Week din acest an este una specială şi îşi propune să scoată în evidenţă rolul esenţial al designului în proiectarea unui viitor mai bun, într-o perioadă în care creativitatea a devenit mai importantă ca niciodată. Tema evenimentului este „schimbarea” – CHANGE 2.0, temă anunţată încă de la începutul anului şi actualizată cu proiectele şi iniţiativele industriilor creative în perioada pandemiei. Expoziţiile din cadrul Romanian Design Week îşi propun să investigheze procesele şi contextele care generează schimbare, să chestioneze rolul designului într-o economie circulară, să prezinte proiecte, materiale şi procese inovatoare, precum şi cele mai relevante exemple de design experimental, conceptual şi incluziv.

2 iqos world jpg jpeg

„Prin parteneriatul cu Romanian Design Week, IQOS şi Qreator by IQOS continuă să fie alături de comunitatea creativă din România, care are nevoie mai mult decât oricând de parteneri de nădeje”, a declarat Dragoş Bucurenci, Director de Comunicare al Philip Morris România.

Instalaţia concept

va fi prezentată la Combinatul Fondului Plastic din Bucureşti în perioada 11-20 septembrie, iar seria de expoziţii prezentate în premieră în România, care documentează evoluţia designului din perspective culturale internaţionale, sub numele

va fi găzduită de Qreator by IQOS, între 13 şi 20 septembrie.

IQOS World: O nouă perspectivă reprezintă dialogul vibrant dintre prezent şi viitor şi foloseşte designul şi tehnologia pentru a deschide o conversaţie despre noi perspective. Regândirea spaţiului fizic, mixul de materiale, sunete sau lumini contribuie la crearea unei experienţe suprarealiste în care vizitatorului i se aminteşte despre puterea alegerilor personale şi despre cum acestea ne pot influenţa viitorul. 

Cele şapte expoziţii din cadrul

documentează evoluţia designului din perspective culturale diverse şi din ţări diferite. Publicul va putea admira postere stradale din Madrid, care explorează istoria oraşului, afişe ale Asociaţiei Designerilor Grafici Maghiari, dar şi colecţiile finaliste ale concursului demarat de Comitetul Olimpic Ungar pentru uniformele sportivilor ce urmau să participe la Olimpiada de la Tokyo de anul acesta. La acestea se adaugă

, instalaţia interactivă creată de Chloé Rutzerveld, food designer, expoziţiile de design de produs Made in

, care includ obiecte fabricate în Cehoslovacia şi atât de prezente în viaţa cotidiană românească înainte de Revoluţie, sau

, o colecţie de obiecte care au potenţialul de a contura o estetică specifică culturii portugheze şi care au intrat deja în memoria colectivă portugheză. Astfel, Qreator by  IQOS îşi continuă misiunea de a fi

, de a inspira şi a influenţa modul în care este percepută creativitatea.

„Schimbarea, tema de anul acesta a Romanian Design Week, se potriveşte cu misiunea Philip Morris International de a construi un viitor fără fum. Schimbarea este în ADN-ul companiei noastre: ne-am propus să înlocuim ţigările cu alternative mai bune la continuarea fumatului, cum este IQOS, cât mai curând posibil. Romanian Design Week este o bună ocazie să celebrăm schimbarea care este posibilă prin inovaţie, creativitate şi tehnologie, valorile care caracterizează brandul IQOS.”, a mai spus Dragoş Bucurenci.

În ultimii patru ani, IQOS şi Qreator by IQOS au fost susţinători activi ai proiectelor culturale şi creative din Bucureşti şi din ţară. Dacă în 2019, spaţiul Qreator a găzduit 327 de evenimente şi a avut 38.790 de vizitatori, iar IQOS a susţinut peste 20 de evenimente cu temă culturală sau creativă, 2020 a însemnat o regândire a evenimentelor cu public, fie mutarea lor în mediul online, fie organizarea în condiţii de protecţie adaptate perioadei prin care trecem. Cele 13 evenimente live (concerte, spectacole de teatru, talk-uri) organizate online sub umbrela Qreator – Home Together Edition au fost vizionate de peste 1.700.000 de persoane, iar comunităţile creative au primit sprijin şi prin proiectele „Acasă la Qreatori” (colaborare cu şapte ilustratori români) şi Qollection (colaborări creative cu designeri în curs de afirmare care se desfăşoară pe întreaga durată a anului 2020). IQOS a fost partener al Galei Gopo, al TIFF şi al seriei de talk-uri organizate de IAA (International Advertising Agency). La acestea se adaugă acum Romanian Design Week.



Recente pe Ok! Magazine

+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg
Reghe el (1) jpg