Irina Rimes cântă pentru Horia Brenciu

11 decembrie, 2019
1 irina9 jpg jpeg

Din rivali la Vocea României, Horia Brenciu şi Irina Rimes devin parteneri de scenă joi, 19 decembrie, la Sala Palatului! Irina Rimes este una dintre invitatele speciale ale lui Horia Brenciu în concertul „Sunt cine vreau să fiu”.

„Suntem prieteni de puţin timp, totuşi Horia a devenit unul dintre puţinii artişti cu care îmi place să prietenesc. Am acceptat cu mare drag invitaţia de a cânta cu el în concertul de la Sala Palatului, deoarece ştiu că publicul lui va fi foarte receptiv şi va gusta cu plăcere duetul nostru”, spune Irina Rimes.

Horia Brenciu va susţine două concerte luna aceasta, pe 18 şi 19 decembrie, la Sala Palatului. Atent la fiecare pas, de la playlist la detalii care ţin de producţie şi la tot ceea ce ţine de transmiterea unei emoţii într-un mod cât mai autentic, Horia Brenciu le promite fanilor săi un show care merită să fie văzut. „De ce? Pentru că va fi despre viaţă, despre muzică, despre melodii pe care le iubeşti, despre România, despre invitaţi speciali care te vor încânta. Va fi un spectacol ca un brad de Crăciun. Pe de altă parte, voi aduce un omagiu muzicii rock, celei care ne dădea libertate înainte de ’89”, dezvăluie artistul.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG