Irina Schrotter: „E mai bine să nu mă mai intersectez cu Mihaela Rădulescu“

De când fiul ei studiază în Elveţia, Irina Schrotter (45) se împarte aproape în fiecare lună între Iaşi şi casa din Lugano. Rădăcinile ei rămân însă în oraşul natal, unde încă mai are nişte bătălii de dus. Numele Schrotter are o rezonanţă impresionantă, ca de lamă de bisturiu. E medic la bază. Te-aştepţi poate să vezi o femeie de afaceri rece şi calculată. N-a fost cazul. E totuşi o moldoveancă aprigă. O caracterizează o dârzenie dublată de faptul că are un „spate“: soţul ei, Zaharia.

De când fiul ei studiază în Elveţia, Irina Schrotter (45) se împarte aproape în fiecare lună între Iaşi şi casa din Lugano. Rădăcinile ei rămân însă în oraşul natal, unde încă mai are nişte bătălii de dus. Numele Schrotter are o rezonanţă impresionantă, ca de lamă de bisturiu. E medic la bază. Te-aştepţi poate să vezi o femeie de afaceri rece şi calculată. N-a fost cazul. E totuşi o moldoveancă aprigă. O caracterizează o dârzenie dublată de faptul că are un „spate“: soţul ei, Zaharia. Riscul pe care şi l-au asumat când au intrat în lumea dură a afacerilor a fost ca povestea lor să pară transformată într-o alianţă de interese.

OK! Ai ieşit din cursa pentru primăria Iaşiului şi s-a comentat fie că ai fost şantajată, fie că ţi-ai negociat retragerea în schimbul unor avantaje în afaceri. Irina Schrotter Şantajul bănuiesc că se referea la acea declaraţie pe care am făcut-o într-o conferinţă de presă, după ce o bună prietenă mi-a spus: «Vezi că PSD pregăteşte o casetă porno trucată, cu tine». De-aici s-a speculat că aş fi fost şantajată. Dar dacă această casetă ar fi existat, probabil că ar fi apărut de mult. Pentru că nimeni n-are habar câte milioane în plus au cheltuit PSD, PNL şi chiar PDL avându-mă pe mine drept contracandidată, în acea competiţie electorală din Iaşi. Era o ecuaţie în care înţelegerile erau deja făcute. De-asta n-am putut sta deoparte. Măcar să le stric socotelile. Şi da, dacă mă enervează în continuare politica din Iaşi şi dacă se va merge în acelaşi sistem sfidător, corupt, de mafie politică, voi intra încă o dată în povestea asta şi măcar o să-i coste din nou. Trebuie să plătească şi ei pentru că prea mult ne desconsideră. Da, e o luptă dură, în care eşti atacat. Dar să ne-nţelegem bine: eu sunt un om din lumea reală, cu toate problemele din trecutul, prezentul şi probabil viitorul meu, pe care mi le asum şi pe care nu le-am ascuns niciodată.

A fost alegerea lui, dar nu pot să neg faptul că a contat mult şi asta. Nu i-am ascuns însă niciodată vreun articol sau comentariu despre mine. Ştie lucrurile aşa cum sunt, cu motivaţiile lor. A înţeles ce înseamnă lupta politică şi faptul că nu e simplu pentru o femeie să facă faţă atacurilor, fiindcă societatea în care trăim e una în care bărbaţilor le sunt permise foarte multe lucruri şi femeilor aproape nimic. Suntem o ţară indiscutabil misogină, dar nu numai din punctul de vedere al bărbaţilor. Din păcate, nici femeile nu prea susţin femeile.

Cafele bem des când suntem la Iaşi sau în Elveţia. Altfel, petrecem foarte puţin timp împreună. Ai şi pierderi în viaţă. Dar cred că eu şi Zobi suntem un pic mai înţelepţi decât alţii. Poate am înţeles că pe cineva mai bun nu găseşti, de unul mai rău n-ai nevoie şi, până la urmă, când tragem linie, relaţia noastră a fost întotdeauna pe plus.

Căsnicia noastră e atacată de lucruri mai mult sau mai puţin omeneşti, pe care noi le depăşim cu pierderile şi cu nervii noştri. Şi Zobi m-a văzut pe mine discutând cu prieteni sau parteneri de afaceri şi eu l-am văzut cu prietene.

Suntem foarte buni amici. De-aici până la această poveste inventată e o distanţă atât de mare, încât nici n-am mai citit articolele pe tema asta, pentru că mă întristează.

Am avut un moment în care Zobi a trimis actele şi-am ajuns în punctul în care am semnat divorţul.

Nu eu. Zobi a fost cel care, după ce m-a văzut că semnez, în condiţiile în care el rămânea cu tot ce realizase şi eu cu tot ce făcusem, mult mai puţin decât el, le-a spus avocatelor: „Doamnelor, cred că n-am soţie de lăsat!“.

Îşi face loc. De câteva veri, au vacanţele lor. Anul trecut, au fost două săptămâni în Japonia şi două în Anglia. E timpul pe care-l petrec numai ei doi, tocmai pentru că reproşul permanent pe care-l primesc de la Zobi, şi voalat cumva de la Mark, e că prea-l ţin de fusta mea. Şi ştiu că sunt o mamă posesivă, din păcate.

N-am fost niciodată certaţi. Iarăşi e o chestiune inventată de presă. Iar între Iaşi şi Bucureşti e o competiţie care nu face decât să ne ajute şi pe unul, şi pe altul. A apărut şi Clujul. Foarte bine. Şi ce dacă? Fiecare pe

drumul lui, cu designerii lui!

Nu e o rivalitate. N-am nimic de împărţit cu Mihaela şi nici n-am avut vreodată. Consider că e mai bine să nu mă mai intersectez cu ea niciodată. Am luat decizia asta acum mulţi ani. Şi cu asta am închis subiectul.

Nici vorbă. Pentru mine e business. Andreea a venit cu o idee, a fost foarte perseverentă în susţinerea ei. Şi treaba merge bine. Nu ştiu de ce oamenii consideră că totul e o revanşă. N-am trăit niciodată ca să demonstrez ceva cuiva şi în niciun caz ca să mă răzbun pe cineva.

Foto: Alex Ranta, arhiva personală