Irina Stroia, ispita de la Insula Iubirii, a avut cancer: "Am primit cea mai mare palmă de la viaţă"

Actualizat:
6 irina stroia cancer 3 jpg jpeg

Irina Stroia s-a făcut remarcată publicului larg ca ispită la "Insula Iubirii". Acum ea a dezvăluit prin ce cumpănă a trecut, când a fost diagnosticată cu cancer. A avut mult de suferit, în lacrimi a dezvăluit despre perioada dificilă prin care a trecut. 

Irina Stoia a fost una dintre ispitele de la Insula Iubirii, emisiunea difuzată la Antena 1. Dincolo de micul ecran, iată că aceasta a trăit la începutul acestui an un episod negru, unul pe care l-a depăşit cu greu. A fost diagnosticată cu cancer. A vrut să ţină totul departe de ochii tuturor, chiar şi de ochii mamei sale care are multe probleme de sănătate:

"La începutul anului am fost diagnosticată cu o formă de cancer. Pe scurt, am primit cea mai mare palmă de la viaţă. Nu puteam să plâng, să îmi manifest frica sau emoţiile în vreun fel pentru că mama mea a trecut prin destule în viaţa ei şi să mă vadă şi pe mine la pămânţ, ar fi distrus-o şi mai tare decât vestea că unul dintre copiii ei are o boală ce poate ucide.

Pandemia mi-a permis să fac puţine seturi de analize, un medic m-a consultat înainte de starea de urgenţă, alţi trei au primit doar analizele făcute înainte de nebunia globală, online. Cei trei din urmă îmi spuneau că au avut cazuri cu analize asemănătore care au trecut peste, dar şi cazuri care în 3 luni au murit. Îngheţam după fiecare apel. Pentru prima dată m-am închis în mine, încercând să ascund cât mai adânc frică. Nopţi la rând adormeam plângând cu gândul că dacă mor, cine mai are grijă de mama mea, de fratele meu?", a dezvăluit ea. 

Din fericire, Irina Stroia s-a vindecat, acum e mai bine: "Iubiţii mei frumoşi, dacă nu aţi fi fost voi în lunile astea, nu şţiu în ce măsură starea mea psihică ar fi fost bună. Scriu cu lacrimi în ochi, de fericire că vă am în viaţa mea, pentru că voi, alături de familie, îmi sunteţi bogăţia. Mi-aţi făcut cel mai mare cadou prin simpla prezenţă, suportul necondiţionat şi crizele de râs oferite. Să îmi trăiţi voi mie, pentru că fără familie şi fără voi prezentul ar fi fost cu totul diferit", a mai spus Irina, ispita de la Insula Iubirii, potrivit wowbiz.ro.

4 irina stroia cancer 2 jpg jpeg

Irina Stroia a avut probleme în familie. Ea a dezvăluit că relaţia toxică a părinţilor ei a fost unul dintre motivele pentru care a decis să meargă la Insula Iubirii şi să ajute cuplurile să se cunoască mai bine.

"Ai mei au avut o căsnicie dificilă. Au stat 17 ani într-o relaţie toxică. Mama a făcut stop cardiac când a aflat că mă duc la Insula Iubirii. S-a uitat la sezonul trei. După ce s-a uitat a zis: mami, du-te, că mi-ar fi plăcut şi mie ca în 17 ani (n.r. căsnicie), cineva să îmi deschidă ochii"

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg