Isabelle Adjani: frumoasa părăsită. Dezamăgirile ce au marcat viaţa actriţei franceze

17 august, 2020
1 isa jpg jpeg

La 65 de ani, actriţa franceză exersează fericirea în solitudine, după o viaţă sentimentală mult prea zbuciumată şi dureroasă.

A fost una dintre cele mai frumoase şi dorite actriţe - iar frumuseţea ei aparte, aerul ei misterios şi acel je ne sais quois nu s-au pierdut pe chipul ei atins, acum, de vreme. Dar pe cât de frumoasă şi dorită a fost, destinul ei a fost unul paradoxal nefericit. A trăit poveşti celebre de dragoste, dar în ciuda statutului de sex simbol, Isabelle a fost o femeie părăsită de doi bărbaţi faimoşi. Părăsită urât, părăsită în momente de cumpănă. În 1989, franţuzoaica şi enigmaticul britanic Daniel Day Lewis formau unul dintre cele mai speciale cupluri din lumea cinematografiei. Splendida Isabelle avea 35 de ani şi părea că-şi găsise jumătatea, fiindcă amândoi aveau acel mix de stranietate şi sex appeal.

Şase ani mai târziu, însă, Isabelle avea să descopere o faţă şocantă a lui Daniel Day Lewis: actorul a părăsit-ochiar când Adjani era însărcinată cu fiul lor, Gabriel. La un an şi jumătate de la naşterea lui Gabriel, Daniel s-a căsătorit cu Rebecca Miller, fiica dramaturgului Arthur Miller. „Sper ca această nuntă să însemne sfârşitul zilelor lui de infidelitate“, a spus atunci cu demnitate Isabelle. „Nu vreau să mai văd femei tratate aşa cum am fost eu de către el. Înţeleg să fii afemeiat atâta vreme cât le spui asta deschis femeilor, le spui de la început că nu le vei fi credincios. Un astfel de bărbat nu ar trebui să fie judecat atâta vreme cât nu se prezintă drept bărbatul visurilor tale. Aş fi vrut ca Daniel să-mi fi spus asta de la început. I-aş fi zâmbit şi i-aş fi spus: eşti incredibil de şarmant, dar eu îmi doresc o relaţie stabilă şi serioasă“.

Pentru Isabelle, Gabriel era cel de-al doilea copil - ea fiind deja mama lui Barnabe, băiatul din relaţia cu cineastul Brunos Nuytten. Daniel nu şi-a dorit, din păcate, să fie prezent în viaţa lui Gabriel - dar are cu Rebecca doi fii, iar mariajul lor, deşi blamat de mulţi în ziua nunţii, a trecut proba timpului, cei doi având 24 de ani de căsnicie... Pentru Isabelle, în schimb, fericirea nu a venit nici ulterior, când a părut că şi-a revenit din suferinţa provocată de Daniel, logodindu-se cu un alt bărbat faimos: muzicianul Jean-Michel Jarre.

La începutul anilor 2000, alcătuiau cuplul de aur al Franţei. În 2004, Adjani a primit, însă, o nouă lovitură grea: Jarre a părăsit-o pentru o altă femeie. Ea îl iubea cu disperare. El se îndrăgostise de Anne Parillaud. Isabelle era, pentru a doua oară, părăsită în cel mai dur mod, deşi atâtea femei din lumea întreagă o invidiau pentru frumuseţea şi succesul ei. Azi, Isabelle se declară o fericită celibatară şi susţine că poţi descoperi fericirea singur. „Prea mult avem obiceiul de-a ne pune fericirea în mâinile altora, de-a ne baza pe alţii. Eu am descoperit că nu e rău să fii singur“, spune actriţa care, după atâta suferinţă, a demonstrat că a lăsat cu adevărat trecutul în urmă şi chiar anul acesta s-a împăcat cu Anne Parillaud, femeia care i l-a furat cândva pe Jean-Michelle Jarre.



Recente pe Ok! Magazine

Pisică, Pexels (4) jpg
Monica Lewinsky   profimedia 1064349322 jpg
Jennifer Garner și Ben Affleck colaj jpg
Robert F  Kennedy Jr , GettyImages jpg
Mihai Albu la emisiunea Wow News moderată de Cornelia Ionescu   captură de ecran (2) png
cantar shutterstock jpg
Katy Perry și Justin Trudeau, Profimedia (1) jpg
Gwyneth Paltrow 50 ani (2) jpg
vedete care împlinesc 60 ani getty images jpg
Mickey Rourke profimedia 1063723192 jpg
FotoJet (45) jpg
Sandra Izbașa și Răzvan Bănică foto Antena 14 jpg
Elizabeth Hurley, GettyImages 2234716629 jpg
Jennifer Lopez la cea de a 16 a ediție a Premiilor Guvernatorilor, desfășurată la Los Angeles, Profimedia (6) jpg
FotoJet (46) jpg
Kate Winslet și Leonardo DiCaprio în 2016   GettyImages 512956590 jpg
Rochii frumoase la Critics Choice Awards getty images jpg
angelina jolie gettyimages jpg