Ispita Nicoleta: „Am păstrat legătura cu Cătălin“

17 iulie, 2018
rp 28279925 904784166355359 9056313224768746392 n 300x209 jpg jpeg

Nicoleta Dragne a apărut pentru prima oară în calitate de ispită anul trecut şi părea că a plecat acasă cu... o nouă relaţie. Povestea ei de iubire cu unul dintre concurenţi, Meşter Cătălin din Cluj, nu a durat, însă, foarte mult, deoarece Cătă a decis să se reîntoarcă la fosta lui iubită, de care, între timp, tot s-a despărţit. Întoarsă din Thailanda şi în aşteptarea unui nou sezon al emisiunii Insula Iubirii, Nicoleta ne-a povestit de ce a acceptat din nou propunerea producătorilor şi ce s-a întâmplat după despărţirea de Cătălin.

image

După prima experienţă la ”Temptation Island – Insula Iubirii”, viaţa ta părea că se schimbase radical. Ce te-a determinat să te întorci ca şi ispită în această emisiune?

Mi-am dorit să fac parte din sezonul 4 în primul rând datorită tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut sezonul trecut şi datorită energiei pe care o oferă acest concept, dar şi pentru că mă simt mereu atrasă de provocări.

Noi am avut o relaţie după emisiune până în momentul în care ne-am dat seama că nu mai suntem pe aceeaşi lungime de undă.

Da, am păstrat legătura, suntem prieteni în momentul de faţă, dar nimic mai mult. Se fac multe speculaţii, însă fiecare este pe drumul lui.

Nicoleta şi „ispititul“ Cătălin

Am plecat în Anglia anul trecut, dar m-am întors după 6 luni. În momentul de faţă deţin un atelier de croitorie, este un business pe care l-am deschis imediat ce m-am întors din Thailanda şi care acum îmi ocupă cam tot timpul.

Eu nu am spus niciodată ca sunt însărcinată. Acea fotografie a fost o glumă şi nu mă aşteptam să ia aşa mare amploare. Era, mai exact, rezultatul unei mese copioase, lucru pe care l-am declarat mai târziu într-un interviu.

Da, am mai avut o relaţie, dar s-a încheiat anul trecut.

Din păcate există, sigur, însă eu mereu mi-am dorit să mă înconjor de oameni care îşi doresc să mă cunoască aşa cum sunt eu cu adevărat, nu să se lase conduşi de imaginea de pe social media sau de la TV. Nu îmi plac oamenii slabi!

image

Dar de ce crezi că vine lumea la această emisiune?

Sunt mai multe motive. Câţiva îşi doresc să devină cunoscuţi, unii vor să se distreze, dar cei mai mulţi dintre ei vor să afle adevărul despre relaţia lor.

Eu am spus de foarte multe ori că aş merge la emisiune dacă aş avea o relaţie. Nu sunt un om gelos, sunt foarte greu de influenţat şi stiu foarte bine pe ce planetă mă aflu, deci emisiunea nu ar fi un punct negativ în relaţia mea, ci doar un exemplu pentru cei ce îşi strigă în gura mare iubirea fără să ştie ce înseamnă în adevăratul sens al cuvântului.

Cu cine ai mai păstrat legătura după emisiune?

Păstrez legătura atât cu o parte din concurenţi, cât şi cu ispitele.

"Viaţa bate filmul" - aşa l-aş descrie. Cred că este de două ori mai palpitant faţă de cel de anul trecut.

image

Dacă nu m-aş afla într-o relaţie, cu siguranţă aş merge.

În primul rând, trebuie să aibă transparenţă, sentimente intense, curate şi curaj. Ceea ce clădesc doi oameni puternici nimeni nu poate distruge!

Cum te-a schimbat pe tine această emisiune?

Nu pot spune că m-a schimbat, ci că mi-a definit anumite părţi pe care le aveam, dar nu erau atât de conturate. M-a ajutat să citesc oamenii mai bine, să fiu mai atentă în jurul meu. M-a învăţat să lupt pentru ceea ce îmi doresc, chiar şi dacă toată planeta este împotriva mea, dar cel mai importat este faptul că mi-am clădit o imunitate în faţa răutăţilor care îmi protejează atât mintea cât şi sufletul.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg