Iubirea ascunsă a lui Katharine Hepburn cu Spencer Tracy, actorul care a rămas însurat cu altă femeie până la moartea sa

29 iunie, 2021
1 katharine hepburn si spencer tracy jpg jpeg

Azi se împlinesc 18 ani de la moartea lui Katharine Hepburn, actriţa care a fost de 12 ori nominalizată la Oscar - şi a câştigat patru trofee fără a fi vreodată prezentă la gală. Katharine a fost un icon hollywoodian cu totul aparte: a purtat cu încăpăţânare haine bărbăteşti, dar a acceptat vreme de aproape trei decenii să fie a doua femeie din viaţa lui Spencer Tracy

Iubirea celor doi rămâne una dintre cele mai misterioase de la Hollywood. Iar asta, în primul rând, pentru că nu se potrivea firii afişate de actriţă: era o femeie puternică, independentă, care purta sacouri, cămăşi şi pantaloni - şi care, până la era Spencer Tracy, părea că nu poate fi înlănţuită de un bărbat. S-a căsătorit la doar 21 de ani cu un om de afaceri cunoscut în studenţie, Leland Hayward, dar plecarea ei la Hollywood i-a împins spre divorţ. S-a mai scris apoi despre idila ei cu magnatul extravagant Howard Hughes - apoi a intrat în scenă Tracy. S-au cunoscut în 1941, când ea avea 34 de ani, iar el 41 şi o verighetă la care n-a renunţat toată viaţa. Iubirea lor tainică s-a întins pe aproape trei decenii - timp în care au făcut şi nouă filme împreună. Apropiaţii spuneau că autoritara Hepburn se transforma total în prezenţa lui, fiindu-i supsusă şi îngrijindu-l cu atâta devoţiune, fiindcă Spencer se lupta cu alcoolismul, insomniile şi depresia. El devenise totul pentru ea: iubitul, prietenul, partenerul de film şi copilul căpruia i s-a dedicat pentru tot restul vieţii. Tracy, la rândul lui, ajunsese dependent de ea. Şi atunci de ce n-a divorţat?

5 katharine hepburn jpg jpeg

Pe de-o parte, poate că acest aranjament a fost pe placul lui Katharine, căreia nu i s-a potrivit ideea mariajului. Dar mai era ceva. Din căsnicia pe care Spencer o avea cu Louise Treadwell rezultaseră doi copii: o fetiţă şi un băieţel despre care au descoperit că nu are simţul auzului şi nu poate articula niciun sunet. Din acel moment, Louise s-a dedicat total grijii pentru Johnny, neglijându-şi soţul. Disperarea în care a aruncat-o această dramă le-a transformat căsnicia într-o uniune a doi prieteni, pentru care cauza lui Johnny devenise religie. Iar când Louise a mers mai departe, înfiinţând o scoală specială pentru copii cu probleme de auz, mariajul lor s-a cimentat sub forma unei asociaţii caritabile: Tracy sponsoriza şcoala şi îşi susţinea soţia ca pe o misiune de spălare a păcatelor. Hepburn s-a supus acestei situaţii, acceptând să iubească într-o aşa-zisă taină. "M-am simţit perfect aşa, independentă, n-am avut niciodată intenţia de a mă căsători, am vrut să vâslesc singură în barca mea. Oricum aş fi fost o mamă îngrozitoare. Pentru că sunt mult prea egoistă", i s-a confesat ea biografului ei, A. Scott Berg - care a publicat cartea "Kate Remembered" după moartea ei. În conversaţiile cu Berg, Katharine a fost cât se poate de sinceră - acceptând să discute şi despre infidelităţile lui Tracy care au apărut la un moment dat. Întrebată de ce nu l-a părăsit, a răspuns: "Care ar fi fost sensul? Îl iubeam. Şi voiam să fiu cu el. Dacă aş fi plecat, am fi fost amândoi nefericiţi." 

6 vaduva lui spencer tracy la inmormantarea lui jpg jpeg

Totuşi, există şi o altă versiune a acestei poveşti - una care a fost tratată şi acum trei ani, în documentarul "Scotty and the Secret History of Hollywood". Documentarul susţine că acest aranjament între Katharine şi Spencer a fost perfect pentru a ascunde bisexualitatea lor, care era de neacceptat în acele vremuri. Aşa s-ar fi explicat şi stilul ei masculin de a se îmbrăca adesea. Scotty, numele din titlul documentarului, era al unui bărbat care oferise servicii sexuale vedetelor hollywoodiene - numitul Scotty Bowers şi-a şi publicat biografia, "Full Service: My Adventures in Hollywood and the Sercret Sex Lives of the Stars", în care a susţinut că ştia de numeroase aventuri ale lui Katharine cu femei, dar şi că el făcuse sex cu Spencer Tracy. Aşadar, cuplul de taină Spencer - Katharine ar fi fost, de fapt, o prietenie paravan pentru bisexualitatea amândurora. Cât de credibil poate fi Scotty şi care versiune a poveştii celor doi este adevărată? Cert este că devoţiunea lui Katharine pentru Tracy a fost una cât se poate de reală. "Aş fi făcut orice pentru el", spunea actriţa care, atunci când actorul s-a îmbolnăvit, a luat o pauză de cinci ani de la filme pentru a-i fi alături. La acel moment, el nu mai locuia cu soţia, iar ea s-a mutat cu el. După moartea lui, pe 10 iunie 1967, Katharine şi-a luat inima-n dinţi şi a sunat-o pe soţia lui (foto sus - văduva lui Spencer la înmormântarea lui), spunându-i: "Noi două am putea fi prietene. Tu l-ai cunoscut la început, eu în a doua parte a vieţii. Ţi-aş putea fi de ajutor cu copiii". Răspunsul lui Louise a venit ca un trăsnet: "Da, dar vezi tu, eu credeam că tu ai fost doar un zvon!" "După aproape 30 de ani doar un zvon? Ce aş fi putut răspunde? Acea convorbire m-a lăsat cu o rană adâncă, ce nu s-a vindecat niciodată!", a spus Katharine. Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG
massif jpg
xpertbeauty lac de unghii profesional jpg
cursuri functionari curs social media marketing jpg
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Despagubiri zbor foto3 jpg
Ce hobby uri să trec în CV  1 png
okmagazine ro jpg
James Bond locații jpg