Iubitele neştiute ale lui Brad Pitt: actorul povesteşte cât de crunt a fost umilit când a fost părăsit pentru alt bărbat

22 decembrie, 2020
1 brad cu jill deschidere jpg jpeg

Actorul de 57 de ani a trăit câteva poveşti de iubire despre care lumea nu ştie sau a uitat. Iar una dintre ele chiar l-a marcat profund, potrivit mărturisirilor lui Brad

Prima lui iubire când a intrat în lumea filmului a fost Shalane McCall, fata de doar 15 ani cu care s-a sărutat în serialul "Dallas". Da, da, dacă nu ştiaţi sau aţi uitat, Brad a apărut vreme de 4 episoade în celebrul serial. Se întâmpla în 1987, iar el avea 24 de ani. De altfel, Shalane a fost şi prima fată cu care s-a sărutat într-un film. Dar după ce a terminat de filmat pentru Dallas, s-a cam terminat şi povestea lui cu Shalane. Anul următor, 1988, avea să fie, însă, unul pe care Brad nu l-a uitat. Pe atunci, Brad era un tânăr actor care vâna orice rol şi care nu avea nici pe departe o situaţie financiară stabilă. La filmările din 1988 ale comediei negre "Cutting Class", s-a îndrăgostit nebuneşte de partenera lui din film, Jill Scholene (foto jos). Atât de îndrăgostit a fost încât s-a logodit cu ea - manifestându-şi iubirea cât se poate de romantic prin scrisori în care îi scria cât de mult o iubeşte, mărturisindu-i că nu poate trăi fără ea. "Te ador. Te voi iubi mereu. Mă gândesc mereu la tine. Nu mă simt întreg când nu sunt lângă tine", scria un Brad Pitt în vârstă de 25 de ani. 

brad cu jill 2 jpg jpeg
brad cu jill 4 jpg jpeg

Ce a urmat, însă, i-a frânt inima actorului. În 1989, Jill (foto sus) a plecat la Budapesta pentru a juca într-un film. Şi l-a sunat de acolo, cerându-i să îşi cheltuie ultimii lui bani ca să vină să o vadă. Îndrăgostit până peste cap, Brad a crezut atunci că îşi va da banii pentru o călătorie menită să îl aducă lângă femeia care îl iubea la fel de mult. Dar s-a înşelat amarnic, aşa cum a povestit chiar el la un moment dat. "Jill m-a sunat, plângând la telefon. Spunea că se simţea singură. În acel moment, aveam doar 800 de dolari, din care 600 i-am cheltuit pe biletul de avion din Los Angeles spre Ungaria, ca să o văd. Cum am ajuns acolo, m-am dus direct pe platourile de filmare unde era ea şi, chiar în acea seară, am scos-o la cină. Dar la cină mi-a spus că se îndrăgostise de regizorul filmului. Am fost atât de şocat încât am plecat imediat. Nu cred că am reuşit să trec peste acel sentiment de umilire. A fost unul dintre cele mai grele momente din viaţa mea. Nu prea poţi depăşli un astfel de moment", şi-a amintit Brad despre cum s-a încheiat povestea lui de iubire care durase 11 luni. Bărbatul pentru care Brad a fost părăsit era Dwight H. Little (foto jos din 2018), cel care a regizat-o pe Jill în versiunea din 1989 a peliculei "Fantoma de la Operă". 

dwight gettyimages 1033350842 jpg jpeg

Actriţa a început atunci o relaţie cu Dwight, iar Brad s-a întors părăsit, umilit şi fără niciun ban în buzunar la Los Angeles - acolo unde el şi-a continuat, însă, ascensiunea. Cei doi, în schimb, Dwight şi Jill, au rămas două nume obscure în industria filmului. În plus, relaţia lor nici nu a durat. Pe de altă parte, însă, Jill are la rândul său o poveste cu implicaţii psihologice. Diagnosticată cu alopecie încă de la şapte ani, Jill (foto jos) a descoperit ulterior că are şi vitiligo - suferinţe care au făcut-o să îşi dezvolte multe complexe şi despre care spune că au fost semnalul faptului că ea nu putea duce oricum stresul din industria filmului. De aceea, s-a şi retras la un moment dat din film şi, în apărarea ei, am putea spune că probabil s-a temut să se implice mai mult în relaţia cu Brad Pitt, care era încă de pe atunci foarte popular, avea succes la fete, în vreme ce ea era măcinată de complexe şi, din frica de a nu fi părăsită, s-a gândit să îl părăsească ea prima, simţindu-se mai la adăpost alături de un regizor care nu avea alura de sex simbol. 

brad cu jill 3 jpg jpeg

După relaţia cu Jill, Brad şi-a revenit în braţele lui Juliette Lewis. Apoi a urmat o altă iubire despre care nu se ştiu multe: cea cu modelul ceh Jitka Pohlodek (foto jos, într-o postare care conţine fotografii şi cu celelalte iubite). Dar deja atunci Brad începuse să se bucure din plin de succes. Cei doi au fost împreună în 1994 şi, de altfel, cu Jitka a apărut la premiera din Beverly Hills a peliculei "Legendele Toamnei", acolo unde el era asaltat da fani dornici să obţină un autograf. În ciuda succesului, însă, Brad spune că pe atunci era extrem de retras şi nu îi plăcea deloc agitaţia din jurul lui, iar pentru a face faţă presiunii showbizului, fuma multă iarbă. Şi nu consuma doar iarbă, ci şi alte droguri. Dar nu acesta a fost motivul pentru care relaţia dintre Brad şi frumoasa Jitka nu a funcţionat. De data aceasta, cea rănită a fost cehoaica - Jitka s-a retras în lacrimi din relaţie atunci când Brad a mărturisit pentru Vanity Fair că încă o iubea pe Juliette Lewis. După acest episod, însă, Pitt s-a repliat amoros alături de Gwyneth Paltrow, iar din acel moment, presa nu prea a mai scăpat amănunte din viaţa lui amoroasă, actorul devenind cel mai râvnit sex simbol de la Hollywood.  

        View this post on Instagram                       A post shared by morgsmood (@morgsmood)

View this post on Instagram

A post shared by morgsmood (@morgsmood)

Foto: Instagram, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg