Interviu

Jamie Dornan, eroul din 50 Shades of Grey: „Soţia mea e incredibil de înţelegătoare“

Jamie Dornan, eroul din 50 Shades of Grey: „Soţia mea e incredibil de înţelegătoare“

În rolul lui Christian Grey, cuceritorul miliardar pasionat de BDSM din adaptarea erotică „50 Shades of Grey“, e imposibil ca irlandezul să nu devină un sex simbol şi chiar un nou idol al Cetăţii Filmului.

Pentru Leonardo DiCaprio, a fost „Titanic“. Pentru Robert Pattin­son, a fost „Twilight“. Iar pentru Jamie, un irlandez şarmant de 32 de ani, născut în Belfast, Ir­landa, „50 Shades of Grey“. Filmul a provocat o isterie cum nu s-a mai văzut de mult timp în Cetatea Filmului şi reacţii extreme vizavi de alegerea actorilor care să interpreteze o poves­te tabu. Din fericire, atât el, cât şi Dakota Joh­nson (n.r. Anastasia Steele) au surprins plăcut, trecând de la critica publicului la fascinaţia lui pentru cei doi. Dar pentru Jamie, toată atenţia intensă din ultimele luni n-a fost ceva ieşit din comun: în „The Fall“, a avut un rol la fel de mis­terios, cel al unui seducător criminal în serie – evoluţia artistică dintr-un model supranu­mit „the golden torso“ într-un actor cu acte-n regulă fiind destul de clară. „Nu îmi e teamă de atenţia publică. Sunt om însurat acum, e mai uşor să mă descurc cu asta“, spune cel care este căsătorit cu fosta actriţă Amelia Warner (31), cu care are un copil de un an şi trei luni.

N-a fost intimidant să intri în pielea personajului principal din „50 Shades of Grey“?

Jamie Cumva, m-am simţit pregătit pentru aşa ceva, pentru că am mai jucat un rol destul de greu în „The Fall“. Genul ăsta de rol lasă anumi­te urme, dar m-a şi format mai bine ca actor.

După ce-a renunţat la rol Charlie Dunhamm, a trebuit să iei o decizie rapidă, nu?

Da, deşi de obicei ţi se spu­ne să-ţi acorzi timp de gân­dire, acum nu am avut prea mult! (râde) Aşa că mi-am su­nat echipa, i-am sunat pe cei pe care-i iubesc şi am luat o decizie împreună. Soţia mea e incredibil de înţelegătoare. A şi fost actriţă timp de zece ani, aşa că ştie cum e. Multe femei cred că ar fi izbucnit urât la opt luni de sarcină, dacă auzeau: „Hei, dragă, vom merge la Vancouver săptămâna asta, pentru patru luni – voi avea un copil născut canadian şi voi face un film în care, pe alocuri, voi apărea gol“!

Ce părere ai tu despre Christian Grey?

Sunt foarte fericit că-l joc. Ştiu că e un film controversat, dar nu cred că e în vreun fel an­tifeminist, cum au insinuat unii. Sexul şi rela­ţia dintre Christian şi Anastasia este consen­suală şi contractuală.

Cum te raportezi la asemenea personaje cu caractere extreme?

Îmi place să joc personaje fracturate, rănite. Le simt mai aproape de mine, din nu ştiu ce motive. Nu simt că aşa sunt şi eu în realitate, dar cred că e ceva de care poţi să te apropii, dacă oamenii au o latură întunecată în ei.

Acum, că eşti proaspăt tătic, ţi-ai schimbat modul de gândire asupra rolurilor?

În cazul lui Paul Spector (n.r. personajul din „The Fall“), acum văd şi postura lui de familist. Dragostea lui pentru familie e principalul lucru care îl umanizează în mentalitatea publicului şi îl face mai uşor de simpatizat decât dacă ar fi fost un simplu ucigaş cu sânge rece. Când ucide, nu e nimic sexual. Nu şi-a înşelat nici­odată nevasta, are doi copii pe care îi iubeşte… Cred că asta intrigă la el, faptul că acţionează în spaţiul apropiat al familiei sale, al jobului, şi ceea ce simte când se pregăteşte pentru crimă, actul în sine şi senzaţia de după.

Foto: Jamie si familia lui.

Ai jucat un personaj atât de obsedant, Grey. Ţi-a fost greu să te rupi de el?

Au fost momente când mă vedeam cu prie­tenii şi ei voiau să iasă la cină, iar eu le răspun­deam: „Uite, nu pot, am nevoie de o baie fier­binte, muzica Mariei Callas şi să mă gândesc la fericire“. Dar acum, serios vorbind, nu sunt o persoană închisă, deşi am avut porţia mea de tristeţe cu care m-am confruntat, dar înţeleg latura întunecată a oamenilor şi o pot exploata pentru un personaj, fără să mă las afectat.

Şi care-ţi sunt planurile de viitor, Jamie?

Cred c-am jucat destul personaje întunecate în ultima vreme. Mi-ar plăcea să joc ceva mai uşor, dacă se poate! (zâmbeşte)

Interviu: the interview feed. foto: guliver/rex features/getty images/splash news, www.cinemagia.ro