Jamie Lee Curtis, mândră că a renunţat la calmante

9 septembrie, 2010

Actriţa a recunoscut că s-a confruntat cu o dependenţă de medicamente după dureroasele operaţii estetice la care şi-a supus faţa şi corpul. Jamie Lee Curtis (51) a spus că cele mai mari reuşite din viaţa ei

Actriţa a recunoscut că s-a confruntat cu o dependenţă de medicamente după dureroasele operaţii estetice la care şi-a supus faţa şi corpul.

Jamie Lee Curtis (51) a spus că cele mai mari reuşite din viaţa ei au fost copii şi faptul că a reuşit să renunţe la calmante. “Dacă nu aş fi reuşit să renunţ la medicamente, toată viaţa mea ar fi fost distrusă. Este cel mai bun lucru pe care l-am făcut, în afară de faptul că sunt mamă”, a spus actriţa. Americanca a recunoscut că a avut probleme şi cu alcoolul şi că a apelat la chirurgia estetică după ce a înaintat în vârstă, iar corpul ei a început să se schimbe. “Am început să iau medicamente după o simplă operaţie estetică şi, curând, am devenit dependentă de calmante. Am fost norocoasă însă, pentru că mi-am dat seama că nu-mi vor aduce nimic bun şi am reuşit să renunţ la ele”. Anul acesta s-a împlinit un deceniu de când actriţa n-a mai luat niciun fel de medicament.

Jamie şi soţul ei, Christopher Guest, au doi copii adoptaţi, Anne (24) şi Thomas (15).

Foto: NorthFoto



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG