Jane Fonda îşi încearcă norocul cu Robert Redford?

24 februarie, 2017
Jane Fonda GettyImages 520961376 jpeg

Legendara actriţă nu încetează să ne uimească. După o viaţă amoroasă demnă de un blockbuster hollywoodian – din care n-au lipsit orgiile sexuale, lesbianismul, trei mariaje distruse de infidelitatea soţilor şi idile pasionale cu nişte playboy precum Alain Delon şi Warren Beatty – Jane Fonda (79) încheiase recunoscătoare acest capitol din viaţa ei. Însă destinul avea să-i pregătească încă o surpriză plăcută atunci când i l-a scos în cale pe producătorul muzical Richard Perry (74), cu care a început pe loc o relaţie cât se poate de satisfăcătoare. „N-am fost nicicând mai împlinită sexual ca acum“, spunea ea în 2012. „N-am ştiut până acum ce înseamnă cu adevărat intimitatea alături de un bărbat şi mi-am dorit să cunosc sentimentul înainte de a-mi încheia socotelile cu viaţa“, ne-a convins actriţa că Perry avea potenţial de-a deveni cel de-al patrulea Domn Fonda. Dar, în loc de-a anunţa ziua nunţii lor, cei doi şi-au confirmat despărţirea după opt ani petrecuţi împreună.

Actriţa l-a părăsit pe bietul Richard Perry după opt ani petrecuţi împreună. Pentru Robert Redford?

De fapt, doar el a recunoscut eşecul idilei Fonda-Perry. Ea a tăcut mâlc. A scos la vânzare casa în care locuiseră împreună, chitită parcă să nu mai păstreze nicio amintire a lor, şi n-a ieşit din casă nici măcar ca să ajungă, pe 29 ianuarie, la SAG Awards, unde avea de aniversat 37 de ani de când fusese lansat unul dintre filmele ei de mare succes, 9 To 5, şi trebuia să înmâneze premiul pentru întreaga activitate unei prietene de-o viaţă, Lily Tomlin. Atât de atipic din partea lui Jane! Şi atât de interesant de aflat realul motiv pentru care cei doi iubiţi şi-au spus „Adio“! Richard ne asigură că sunt amândoi bine-mersi, nu trebuie să ne facem griji. Ea s-a întors la activităţile ei obişnuite, militând pentru drepturile semenilor şi democraţie, iar el continuă nesinchisit să-şi scrie memoriile.

Jane n-a ascuns niciodată sentimentele pe care le are pentru Redford.

S-au despărţit, chipurile, amiabil şi prietenia lor va dăinui la nesfârşit. Sau nu! Pentru că, cel mai probabil, nici măcar nu şi-au lăsat loc de „Bună ziua“. Motivul plauzibil al despărţirii lor furtunoase? Nimeni altul decât Robert Redford (80), care a reapărut în viaţa actriţei după 50 de ani de când au format unul dintre cele mai frumoase cupluri din istoria cinematografică, în filmul Desculţ în parc. „Eram îndrăgostită până peste cap de el“, a recunoscut Jane în urmă cu câţiva ani. „De-abia aşteptam să mă duc la serviciu ca să fiu din nou cu el!“ Ei bine, a avut această ocazie recent, când au jucat împreună în filmul Our Souls at Night, care-şi va avea premiera curând. „Din păcate, nu s-a întâmplat nimic între noi atunci...“, şi-a exprimat ea regretul. Însă diva anilor ’70 nu pare deloc genul care să se resemneze că i-a scăpat un bărbat, mai ales unul ca Robert Redford, printre degete. Drept urmare, de-abia aşteptăm imaginile de la premiera peliculei care i-a readus împreună şi, mai ales, comentariile de culise despre cei doi protagonişti.

La 50 de ani de când au format unul dintre cele mai frumoase cupluri de pe marele ecran, protagoniştii filmului Desculţ în parc dau semne că-şi doresc să devină mai mult decât simpli colegi de platou.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg