Jane Fonda şi Michael Jackson au înotat împreună dezbrăcaţi! “Am locuit împreună o săptămână”

Actualizat:
1 mj jane fonda 1 profimedia 0451771297 jpg jpeg

Actriţă de renume mondial, fost model şi activistă neobosită, Jane Fonda şi-a petrecut decenii întregi sub lumina refrectoarelor. Fiica celebrului actor Henry Fonda a câştigat două Oscaruri, cu rolurile din Klute şi Coming Home, două premii BAFTA, şapte Globuri de aur şi un Emmy până în momentul de faţă. Însă vedeta nu ne-a captat atenţia doar cu realizările ei profesionale! Ci şi cu declaraţiile surprinzătoare pe care le-a făcut adesea despre viaţa ei privată…

Jane a lucrat la filmul Golden Pond în 1981 alături de tatăl ei, Henry Fonda, care atragea atenţia tuturor, chiar şi a celor mai mari staruri ale vremii. De fapt, platourile de filmare ale peliculei deveniseră locul în care lumea bună se aduna mai ales din momentul în care se încheiau filmările. Iar printre aceste staruri care frecventau platourile de filmare se număra şi Michael Jackson.  

3 profimedia 0586419419 jpg jpeg

Fonda a povestit totul într-o doară, de parcă a fost o nimica toată: “Michael Jackson a venit şi la noi acasă şi a locuit cu mine o săptămână. El dormea pe saltea, undeva pe jos, în sufragerie, iar eu dormeam sus, în dormitor”.

Apoi actriţa a ţinut să adauge un amănunt uimitor: “L-am cunoscut destul de bine pe Michael! Mergeam şi eu acasă la el destul de des. Iar el venea la mine mai tot timpul”. Şi, de prieteni apropiaţi ce erau, Jane şi Michael au şi înotat dezbrăcaţi la un moment dat, după cum chiar diva hollywoodiană a spus. Auci! Sigur n-a fost nimic mai mult între ei decât o simplă amiciţie?!...

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg