Janet Jackson, rănită în copilărie de fratele ei, Michael. "Obişnuia să mă strige vacă!"

Actualizat:
2 gettyimages 88733992 jpg jpeg

Janet Jackson a fost întotdeauna apropiată de fratele ei superstar, Michael Jackson.

Acesta lucru face cu atât mai incredibile cele mai recente dezvăluiri ale artistei, care pretinde că Michael o tachina cu porecle urâte când erau copii. În documentarul ei intitulat Rhythm Nation, Janet susţine că regretatul ei frate n-a menajat-o deloc când era mică, lucru care le-a afectat relaţia, în trecut.

"În unele vremuri, Mika obişnuia să fie rău cu mine şi să mă strige porc, cal sau vacă", spune Janet în noul ei documentar. Janet, acum în vârstă de 55 de ani, mai spune că toate aceste apelative au rămas impregnate în mintea ei în toţi aceşti ani.

"Rădeam amândoi când îmi spunea aşa, deşi, undeva în adâncul sufletului meu, ştiam că aceste cuvinte dor. Când cineva îţi repetă că eşti grasă, te afectează", completează Janet, artistă a cărei luptă cu greutatea, în trecut, este binecunoscută.

Documentarul de patru ore, care va fi difuzat la sfârşitul acestei luni pe canalele de streaming, va puncta foarte multe din viaţa profesională a lui Janet, dar şi aspecte personale, precum distanţarea de fratele ei, Michael Jackson, înainte ca acesta să moară, în anul 2009.



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg