Jelena şi Novak Djokovic: despre infidelitate şi alte sporturi. De câte ori a călcat strâmb campionul de la Roland Garros în căsnicie

23 iulie, 2021
1 profimedia 0230427546 jpg jpeg

Indestructibil pe terenul de tenis, Novak Djokovic este ceva mai vulnerabil pe teren amoros. Căsătorit de mulţi ani cu febleţea din liceu, sportivul a fost ţinta a numeroase zvonuri urâte legate de infidelitate

Novak Djokovic a început vara în forţă. Tenismenul din Serbia este de neoprit, după ce a câştigat Roland Garros, ajungând astfel la 19 titluri de Grand Slam în palmares. Un singur trofeu îl mai desparte acum de performanţele celorlalte două legende, Roger Federer şi Rafael Nadal. Deşi cumva nu a reuşit să egaleze popularitatea acestora, i-a depăşit la banii încasaţi din tenis: 123.688.000 de euro. După ce a cucerit ultimul trofeu, numărul 1 mondial a declarat că sensul lui, motivaţia care l-a făcut să iasă campion, a fost familia, fără de care nu s-ar fi aflat pe teren, încununat de lauri. Relaţia de peste 15 ani cu soţia sa, Jelena, reprezintă deopotrivă asul din mânecă şi cel mai mare punct nevralgic, ştirile despre un iminent divorţ fiind la ordinea zilei. Novak Djokovic vorbeşte foarte rar despre partenera sa, cu care are doi copii, dar când o face, dă de înţeles că ea se află în spatele succesului său fulminant.

Povestea lor de iubire pare una de vis. Cei doi s-au cunoscut în liceu şi au început o relaţie în 2005, când nu ieşiseră bine din adolescenţă. Tenismenul a povestit în cadrul unui eveniment cum prima lor întâlnire era cât pe ce să eşueze lamentabil din cauza unei confuzii. De emoţie, în loc să comande pentru amândoi friptură, aşa cum discutaseră, Novak a comandat biftec tartar, stricând momentul romantic şi apetitul fetei. Amândoi la început de carieră, nu aveau bani să plece în vacanţe scumpe şi nici prea mult timp de petrecut împreună, întrucât sportivul era mai mereu pe drumuri, iar Jelena avea un job solicitant la o companie petrolieră. „Nu ne permiteam să zburăm cu avionul în toate direcţiile. La un moment dat, Novak chiar mi-a zis că relaţia nu o să funcţioneze dacă vom continua aşa, eu lucram zi şi noapte la birou. Ne-am pus la punct un plan astfel încât povestea noastră să supravieţuiască“, a declarat soţia tenismenului pentru revista Hello!. Absolventa unor universităţi de prestigiu din Italia şi Monaco, Jelena a fost cerută în căsătorie de protagonistul nostru în 2013, într-un context desprins din basme. Dacă la începutul relaţiei acesta nu-şi permitea să-şi plimbe iubita cu avionul, în ziua logodnei a dus-o cu elicopterul la un hotel de vis din Provence, Couvent des Minimes, pentru a-i da inelul.

6 profimedia 0461898174 jpg jpeg

Deja însărcinată cu primul lor copil la nunta desfăşurată în Muntenegru, la doar câteva zile după ce tenismenul a câştigat Wimbledonul, Jelena a fost copleşită de bucurie: „Nu-l mai vedeam bine de lacrimi. Probabil şi de la sarcină, dar şi de fericire că am fost binecuvântată cu un asemenea partener. Nu puteam găsi pe cineva mai bun“, a declarat tânăra pentru Hello!, în vreme ce Novak a mărturisit: „Arăta ca un înger. Eram fermecat de zâmbetul ei şi de faptul că vom avea un fiu“. În octombrie 2014 a venit pe lume primul lor copil, Stephan, iar în septembrie 2017 fiica lor, Tara. Cu părere de rău pentru tot tabloul descris mai sus, în paralel cu acest crâmpei de perfecţiune rulează o altă versiune despre căsnicia celor doi. Dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor, Novak Djokovic o înşală pe Jelena încă de prin 2011 şi nu e an în care să nu apară un nou nume pe lista presupuselor cuceriri. Mai întâi s-a speculat că tenismenul ar fi avut o relaţie extraconjugală vreme de cinci ani cu vedeta pop din Serbia Natasa Bekvalac. Apoi s-a vorbit despre o posibilă aventură cu prima lui iubită, Lady Lee, o celebră DJ-iţă din Serbia, care a negat, de asemenea, bârfa, dar a invocat „legătura emoţională puternică“ cu sportivul. A urmat la rând Lauren Von Der Pool, faimoasă în lumea gastronomiei şi bucătarul preferat al lui Venus Williams, extrem de apropiată de tenismen, după cum indică anumite fotografii. Lui Djokovic i s-a atribuit o idilă şi cu actriţa de la Bollywood Deepika Padukone, bună prietenă cu soţia acestuia. La toate aceste zvonuri repetate, Jelena a „replicat“ cu noi fotografii fericite de cuplu pe Instagram şi cu un mesaj misterios: „Invidia e ca şi cum tu ai bea otravă, aşteptându-te să moară altul“. Numărul 1 mondial a fost ceva mai vocal, într-un interviu acordat anul trecut publicaţiei The Sun: „Îmi dau seama că e mult mai interesant pentru oameni să citească că divorţăm decât că o ducem super. Dar pe mine şi pe Jelena aceste lucruri nu ne afectează pentru că ne iubim şi asta e tot ce contează“. Totuşi, de-a lungul timpului au fost mai multe semne că mariajul întâmpină dificultăţi. Tenismenul a avut performanţe mai slabe în 2017, iar soţia sa, cel mai înfocat fan, a lipsit, în mod neobişnuit, din tribune. Un comentator sportiv chiar a sugerat că doar problemele amoroase l-ar putea face pe sârb să-şi piardă concentrarea. Deşi Jelena a spus apoi că sarcina dificilă i-a schimbat programul, istoria s-a repetat în 2019 când, deşi aflată la Londra, nu a venit în tribune la Wimbledon. Fie că dăm crezare zvonurilor despre infidelităţile lui Djokovic, fie că nu, trebuie să admitem că se petrec ciudăţenii în preajma sa: pare că cineva chiar vrea să-i facă rău tenismenului, despărţindu-l de soţie. De curând, o ştire bombă a luat cu asalt prima pagină. O starletă pe nume Natalija Scekic a venit cu un scenariu uimitor. Femeia a spus că, invitată la o întâlnire de „afaceri“, s-a trezit ispitită cu suma de 60.000 de euro pentru a-l seduce şi înregistra pe Djokovic. „Un tip din Londra, pe care îl ştiam serios, m-a contactat. Mi-a explicat că îmi dă banii plus o vacanţă oriunde în lume dacă Djokovic îmi pică în plasă. Trebuia să îl duc într-un loc intim, unde erau instalate camere. M-am simţit umilită, am fugit“, a povestit Natalija pentru Svet Scandal. În ciuda norilor negri, pentru moment, Jelena şi Djokovic par imuni în faţa dificultăţilor. Jelena e CEO la fundaţia soţului ei, ce ajută copiii din Serbia să aibă acces la învăţământ de calitate, iar cei doi au decis să devină vegetarieni împreună, pentru a se susţine reciproc. În plus, au prea mulţi ani la activ în tandem ca să-şi umble unul în telefonul altuia. În fond, câţi dintre noi putem spune că avem acelaşi partener din liceu?! Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg