Jennifer Lopez: "Mi-au trebuit doi ani să-mi revin după despărţirea de Ben Affleck!"

1 noiembrie, 2017
Film Premiere of Daredevil jpeg

Anul 2003 a fost unul extrem de dureros pentru Jennifer Lopez, după eşecul penibil al filmului în care a jucat cu Ben Affleck, Gigli, şi anularea logodnei cu acesta într-un mod foarte public.

Jennifer Lopez şi Ben Affleck în 2003

O mărturiseşte chiar diva de 48 de ani, în ediţia de decembrie a revistei Vanity Fair, acolo unde, printre altele, dezvăluie că, în acea perioadă, a avut o părere foarte proastă despre ea.

Coperta revistei Vanity Fair

Scenă de la şedinţa foto pentru Vanity Fair

"Mi-am pierdut încrederea în mine, mă întrebam dacă aparţin acestei industrii. Mi se părea că nu mă pricep la nimic. Relaţia mea (n.r. cu Ben Affleck) se degrada în faţa întregii lumi", povesteşte Jennifer în interviul comun pe care l-a dat revistei împreună cu iubitul ei, Alex Rodriguez.

"Mi-au trebuit doi ani ca să îmi revin şi să o iau de la capăt", adaugă Jennifer, care a fost părăsită de Ben Affleck înainte de nuntă, iar acest eveniment a fost disecat de presă, spre disperarea actriţei.

După cum ştim, Bennifer, aşa cum au fost numiţi cei doi în acele vremuri, s-au logodit în noiembrie 2002 şi au amânat nunta plănuită în septembrie 2003 cu doar o zi înainte să aibă loc ceremonia. Până la urmă, aceasta nu a mai avut loc, iar în ianuarie 2004, cei doi şi-au anunţat despărţirea.



Recente pe Ok! Magazine

Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg