Jennifer Lopez şi Ben Affleck, weekend în familie cu copiii. Cele două staruri îşi consolidează relaţia pas cu pas

Actualizat:
4 fotojetcuplu jpg jpeg

Vedetele ”lucrează” să îi apropie cât mai mult pe copii. Jennifer Lopez şi Ben Affleck au avut un weekend foarte ocupat.

Cei doi îndrăgostiţi facilitează socializarea dintre membrii celor două familii, chiar dacă mezinul lui Affleck a lipsit.

Cuplul şi-a făcut apariţia vineri la spectacolul ”Hamilton”, un succes de Broadway, la Teatrul Pantages din Los Angeles. Şi alături le-au avut pe fiicele lui Ben, Violet, 15 ani, şi Seraphina, 12 ani, dar şi gemenii lui J Lo, Max şi Emme, în vârstă de 13 ani. Fiul Samuel în vârstă de 9 ani al lui Ben nu a fost prezent.

Affleck a apărut cu un sacou bleumarin, pantaloni crem şi ghete maro, în timp ce Jennifer a fost mai estivală, cu o rochie înflorată, taior verde şi sandale cu toc şi platformă.Şi-a prins părul într-un coc şi toată lumea a purtat mască de protecţie pe tot parcursul evenimentului.

Cei doi îndrăgostiţi au fost mereu atenţi unul cu celălalt, iar copiii au reuşit să se înţeleagă foarte bine şi să se bucure de spectacol.

Şi pentru că weekend-ul e lung, după spectacol, a doua zi, sâmbătă, au mers cu copiii la Castelul Magic din Los Angeles.

Jennifer a optat de data aceasta pentru o rochie bleu şi sandale albe, iar Ben a ales un costum bleumarin şi cămaşă albă.

Copiii au fost, de asemenea, foarte eleganţi, şi se pare că se înţeleg foarte bine, căci îndrăgostiţii au stat mereu împreună, lăsând copiii să socializeze şi să se cunoască mai bine.

Aceştia sunt paşi importanţi pentru oameni care vor să construiască mai departe o relaţie şi fiecare are copii. Primul pas este ca ei să se înţeleagă, pentru a putea fi armonie. Iar Jennifer Lopez şi Ben Affleck au o relaţie serioasă, nu mai este niciun dubiu în această privinţă.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, Profimedia (2) jpg
Sydney Sweeney, Profimedia (2) jpg
Sergiu Celibidache, profimedia 0418277397 jpg
FotoJet (66) jpg
Emily Ratajkowski  sursa foto   Instagram jpg
Marian Godină   arhiva personală (3) JPG
FotoJet (67) jpg
Machiaj mireasa jpg
   Carmen Brumă a terminat sesiunea și e fericită că se pregătește de vacanță
John Zambetti și Jane Seymour, Profimedia (1) jpg
Katy Perry Justin Trudeau, Profimedia (2) jpg