Jim Carrey: „Mi s-a spus că mai am 10 minute de trăit!” Cum a scăpat actorul cu viaţă după ce a primit vestea că va muri?

18 iulie, 2020
1 sau el jpg jpeg

Faimosul comic a scos o nouă carte pe coperta căreia a pus imaginea cu faţa lui absolut şocată de primirea veştii că era pe punctul de-a muri. „Coperta cărţii Memoirs and Misinformation e chiar expresia pe care am făcut-o când mi s-a spus că mai am 10 minute de trăit”, spune actorul. Ce i s-a întâmplat mai exact lui Jim Carrey?

Pe 13 ianuarie 2018, mai multe persoane care se aflau în Hawaii au primit pe telefonul lor o alertă absolut îngrijorătoare. Iar printre ei s-a numărat şi Jim Carrey. Actorul a povestit întreaga experienţă în timpul emisiunii The Tonight Show Starring Jimmy Fallon.

carte jpg jpeg

„Coperta cărţii mele e, de fapt, faţa pe care am făcut-o când mi s-a spus că mai am 10 minute de trăit”, a declarat actorul de 58 de ani în cadrul emisiunii. „Şi totul a fost cât se poate de real. O alertă cu rachete. Eu am fost acolo când s-a declanşat, scriam. Asistenta mea, Linda, m-a sunat plângând şi mi-a spus că mai avem 10 minute de trăit. Am întrebat-o ce voia să spună cu asta. Iar ea mi-a răspuns că vin proiectilele peste noi.”

profimedia 0519750302 jpg jpeg

Alertă alarmantă

Alerta primită pe telefon era următoarea: „Ameninţare iminentă cu proiectile în Hawaii. Căutaţi adăpost imediat. Acesta nu e un simplu exerciţiu.” Autorităţile locale au explicat ulterior că alarma era falsă şi că făcea parte dintr-un antrenament făcut pentru a se pregăti în eventualitatea că se va putea întâmpla una ca asta cândva.

profimedia 0496696710 jpg jpeg

A fost alarmă falsă, însă actorul n-a ştiut asta iniţial, iar groaza lui că se afla în faţa morţii a fost cât se putea de reală. Înainte de-a afla că alarma cu pricina fusese trimisă din greşeală, el a încercat disperat să plece de pe insulă ca să ajungă la fiica lui, Jane.

"Nu puteam părăsi insula. Întrebarea pe care ne-o puneam cu toţii era dacă să rămânem sau nu împreună. Ştiu că le-am spus tuturor că eu nu voiam să mor în maşină. Aşa că ne-am luat <Adio!> unii de la alţii şi a făcut fiecare ce-a crezut de cuviinţă.

Poveste cu happy end

Carrey i-a povestit lui Jimmy Fallon că a luat, în final, decizia de a-ţi petrece ultimele clipe de viaţă privind oceanul pe insula Lanai. „Mi-am propus să mă gândesc, în ultimele momente din viaţa mea, la tot pentru care eram eu recunoscător”, a recunoscut starul hollywoodian.

el jpg jpeg

„Vă jur cu mâna pe inimă că nu mă puteam gândi la altceva decât la toate lucrurile minunate care mi s-au întâmplat şi la tot ceea ce aveam. A fost extraordinar! Şi ajunsesem într-o stare de seninătate totală, în ultimele două minute avute la dispoziţie, când am aflat că nu urma, de fapt, să murim cu toţii. Ceea ce plănuiam să fac era să-mi închid ochii şi să mulţumesc pentru tot, pentru că trăisem până atunci multe binecuvântări.”

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg