Jimmy Fallon, gazda "Tonight Show", face un anunţ-surpriză!

4 decembrie, 2014
jimmy fallon sotia jpeg

Comediantul de 40 de ani îşi păstrează cât poate viaţa personală departe de ochiul public. Iar când vine vorba de veşti mari din viaţa sa, e cât se poate de fericit să anunţe în ultima clipă, fără pregătire. Cum este, de exemplu, faptul că familia sa

Comediantul de 40 de ani îşi păstrează cât poate viaţa personală departe de ochiul public. Iar când vine vorba de veşti mari din viaţa sa, e cât se poate de fericit să anunţe în ultima clipă, fără pregătire. Cum este, de exemplu, faptul că familia sa s-a mărit cu un nou membru: a devenit tată pentru a doua oară, el şi soţia sa, Nancy Juvonen primind-o pe lume pe cea de-a doua fetiţă a lor, născută tot cu ajutorul unei mamei surogat.

Gazda emisiunii Tonight Show şi soţia sa au devenit părinţi din nou ieri, anunţând că sunt cât se poate de entuziasmaţi de naşterea celui de-al doilea copil al lor. “Frances Cole Fallon a venit pe lume la 8:45 dimineaţa, pe 3 decembrie, cântărind 2500 grame şi având o înălţime de 47 centimetri”, a ţinut să precizeze vedeta de televiziune. Cuplul a încercat să conceapă un copil în mod natural, dar nu a fost posibil.

image

“Nou-născuta este noua membră a familiei, având-o ca soră mai mare pe Winnie Rose, de un an. Cuplul a ales să ţină bucuria de-a fi părinţi doar pentru ei, până când noua lor fiică, Frances Cole, a venit pe lume. Amândoi copiii Fallon au fost născuţi cu ajutorul unei mame surogat”, au completat ei în declaraţia oficială.

Jimmy Fallon a fost desemnat şi entertainerul anului, chiar de curând!



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg