Joaquin Phoenix: „Cealaltă persoană importantă din viaţa mea sunt tot eu!“

8 noiembrie, 2016
joaquin phoenix gettyimages 455846371 jpg jpeg

Are un sex appeal patinat parcă de un tragism genetic. Nişte ochi verzi în spatele cărora ghiceşti o lume a naibii de complicată, dar mişto. Şi o cicatrice cu personalitate, deasupra buzei superioare, chiar un semn din naştere, nicidecum urmarea vreunei intervenţii chirurgicale. Joaquin e un mix de-a dreptul blasfemic pentru următorul său rol: Iisus

Joaquin are 42 de ani şi este născut în Rio Piedras, Puerto Rico.

De când portoricanul a revenit la actorie – fiindcă a avut o pauză, declarându-se plictisit de această meserie – lucrurile îi merg din plin. Are patru proiecte noi, dintre care unul este cel puţin surprinzător: Joaquin îl va interpreta pe Iisus, în "Maria Magdalena", care va fi jucată de Rooney Mara. Un proiect cel puţin îndrăzneţ, care va fi lansat la anul. Aproape că ai zice că a gândit acea pauză tocmai ca pe un restart care să facă vâlvă şi să atragă din nou atenţia asupra lui. Nu a fost singura pauză în cariera lui.

Prima dată a renunţat la actorie la începutul anilor ’90, când a plecat în America de Sud, acolo unde-l chemau rădăcinile. A revenit, iar în 2008, a anunţat din nou că se lasă de această meserie. Dar a ales să se întoarcă în cel mai straniu mod. În 2010 a apărut la un show de televiziune vorbind incoerent şi părând aproape de o cădere nervoasă – pentru a spune că se apucă de rap, cuvinte rostite din spatele unei bărbi scăpate de sub control. Ulterior, a explicat că n-a fost vorba decât de un rol în documentarul parodic "I’m Still Here", realizat împreună cu fratele lui Ben Affleck, Casey. Sau, cum ar spune cei care-l cunosc, doar o perioadă de crunte beţii. Fiindcă senzaţionalul actor nominalizat de trei ori la Oscar e cunoscut şi pentru problemele sale cu băutura, care l-au purtat prin centrele de reabilitare. O viaţă tumultuoasă, care i se citeşte pe chip şi în firele albe din barba pe care o arborează la cei 41 de ani. Şi o căutare istovitoare a liniştii şi a fericirii, comparabilă cumva cu cea a singuraticului Keanu Reeves, căci, asemenea lui, Joaquin a suferit pierderi care l-au zdrobit. Şi a încercat fără succes împlinirea în cuplu. Iar, din când în când, tot asemenea lui Keanu, mai apare cu câte o femeie misterioasă pe la vreo cină romantică, dar nepretenţioasă, prin West Hollywood, aşa cum s-a întâmplat cel mai recent în vara asta, în luna iunie, când Joaquin a fost surprins de paparazzi cu o brunetă necunoscută în drum spre restaurantul Maxim.

Walk the Line, pelicula pentru care a fost nominalizat la Oscar în 2006.

„În copilărie nu prea ne uitam la televizor, jucam multe jocuri, interpretam tot felul de roluri, iar asta cred că m-a inspirat să devin actor. De-asta şi simt că parcă am repetat diverse scene în mintea mea de când mă ştiu“, povesteşte Joaquín Rafael Bottom, venit pe lume pe 28 octombrie 1974, în Rio Piedras, Puerto Rico. N-a fost singurul din familie care şi-a dorit acest drum. Fratele lui mai mare, River, a luat şi el startul unei cariere cât se poate de promiţătoare. Dar la doar 23 de ani, în 1993, a murit de o supradoză de droguri. Joaquin era cu el atunci şi a sunat disperat la ambulanţă, văzându-l că se prăbuşeşte. Nu l-a mai putut salva. Şi nici n-a vorbit vreodată despre acea noapte. „Cei din afara familiei noastre l-au privit ca pe un actor şi probabil s-au întrebat ce-ar fi devenit dacă destinul nu i-ar fi fost frânt. Eu nu mă gândesc la asta – ci doar la fratele pe care l-am iubit!“, spune Joaquin despre pierderea lui River. Experienţa l-a distanţat şi mai mult de Hollywood. „După ce termin un film, mă rup de toată lumea de acolo mai bine de două luni“, explică el. Pe când era copil, participa la diverse concursuri de talent şi dădea spectacole alături de fraţii şi surorile sale pe străzile din Los Angeles, acolo unde părinţii lui reveniseră. Căci, deşi născut în Puerto Rico, Joaquin se trage din părinţi americani. Mama lui lucra ca secretară la sediul NBC, iar tatăl era architect peisagist. Descoperit în L.A. de un agent, la 15 ani Joaquin ajungea să apară în reclame, show-uri TV şi chiar câteva filmuleţe. Asta până la rolul care avea să anunţe lumii talentul său, unul în care se regăsea o mare parte din el – cel al adolescentului interiorizat din Parenthood, pelicula din 1989. Apogeul l-a atins în 2001, odată cu prima nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar – cel al lui Commodus din "Gladiatorul", pelicula în care este înfruntat de Russell Crowe. “La propriu vă spun că tremuram din toţi rărunchii de cât de emoţionat eram. Apoi Russell şi Richard Harris m-au luat depoarte şi m-au spus: «Calmează-te dracului odată! Nu-i mare lucru, e doar un film. Bea o bere şi relaxează-te!». Şi a funcţionat.” Au urmat alte două nominalizări ale Academiei Americane de Film, dar pentru roluri principale: una în 2006, graţie interpretării lui Johnny Cash, în "Walk the Line", şi una în 2013, pentru rolul din "The Master".

Un alt rol excepţional al lui Joaquin: cel din Her, pelicula lui Spike Jonze.

După "The Master", marca alte două portretizări în stilul lui, interpretând două variante de singuratici ciudaţi într-o lume nebună. Cea dintâi este a bărbatului care se îndrăgosteşte de un program de software, cu vocea lui Scarlett Johansson, în "Her". Cealaltă este detectivul drogat din anii ’60, în "Inherent Vice". Din fiecare, Joaquin are câte ceva. Din detectivul Doc Sportello, are fără îndoială lupta cu viciile. În 2005, s-a internat la o clinică de dezalcoolizare. E o luptă pe care, cu siguranţă, a dus-o cu gândul la fratele lui, căruia îi datorează un drum ceva mai drept. Iar din Theodore, bărbatul din "Her", are probabil aceleaşi dileme ale dragostei. Căci cu siguranţă s-a regăsit în această eşuare a iubirii reale a personajului său. După trei ani de dragoste cu Liv Tyler, între 1995 şi 1998, au urmat patru ani cu modelul sud-african Topaz Page-Green, apoi o altă relaţie de un an cu modelul Heather Christie. Mai multe nu se cunosc despre viaţa personală a actorului. „Cealaltă persoană importantă din viaţa mea sunt tot eu. Asta se întâmplă când suferi de personalitate multiplă şi obsesie de sine“, spune cu acel umor straniu care te pune pe gânduri. Fiindcă acest fel de-a fi îl ajută fantastic în actorie. Nu neapărat în iubire.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg