Jojo, mărturisiri tulburătoare: "Am avut un edem cerebral de toată frumuseţea"

23 iunie, 2020
1 jojo jpg jpeg

A fost acuzată că a suferit câteva intervenţii estetice la faţă. Jojo dezmite însă zvonurile şi spune că are probleme la nivelul maxilarului din cauza unui accident nefericit. Blonda face mărturisiri tulburătoare şi povesteşte cum a ajuns să îşi pună în pericol viaţa.

“Mi-am făcut o fotografie în care se vede în mod clar partea mai proeminentă a maxilarului meu. Asta ca să nu mă mai întrebe nimeni dacă mi-am mărit maxilarul. Oricum, de ce ţi-ai mari maxilarul?! În adolescenţă am tinut o cură de slăbire care m-a făcut să îmi pierd cunoştinţa când eram la liceu. Am leşinat, am căzut şi m-am izbit puternic cu partea stangă a fetei de ciment. Am avut un edem cerebral de toată frumuseţea, şi am primit tratament 3 luni de zile pentru asta, pentru că am făcut şi o spasmofilie extremă ( îmi tremurau şi mâinile şi faţa în acelaşi timp). Am rămas cu o asimetrie a feţei ( mandibula mai proeminentă pe partea stangă şi un pomete modificat, mai umflat, pentru că a fost fisurat). Nu îmi fac mereu fotografiile pe “partea mea bună”, pentru că m-am obişnuit cu asimetria asta în timp. M-am hotărât să postez fotografia asta pentru că aici lucrurile sunt extrem de evidente: un pomete e mai umflat, celalalt nu, iar maxilarul e mai pronunţat pe partea stângă. E o chestiune de unghi, poziţie şi aşa mai departe. Nimeni nu este perfect. Cu toţii avem defecte mai mult sau mai putin vizibile. Acesta este din păcate un defect pe care nu îl pot corectă”, mărturiseşte actriţa.

Jojo crede că oamenii nu trebuie judecaţi, pentru că fiecare se luptă cu propria suferinţă. “Fiţi blânzi unii cu alţii, pentru că frumuseţea e de fiecare dată în ochii privitorului. Lasaţi oamenii să se exprime cum vor ei, mai ales prin intermediul fotografiilor. Nu îi mai corectaţi la orice pas, pentru că nu despre asta este vorba în viaţă. Nu ne-am născut să fim permanent ca nişte judecatori, ci dimpotrivă, am venit aici ca să îmbrăţişăm toleranţa, diversitatea şi frumusetea fiecărui om în parte, aşa cum o deţine el. Fiţi buni oameni dragi! Mereu!”



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg