Jojo şi Paul Ipate şi-au dus copiii în Dubai. Ce au făcut în vacanţă

Actualizat:
4 jojo1 jpg jpeg

Jojo, Paul Ipate şi cei doi copii ai lor au ales să petreacă de Moş Nicolae în Dubai. Experienţa a fost una unică, mai ales că a fost pentru prima oară când micuţa Zori a zburat cu avionul.

“Am ajuns cu bine în Dubai pentru minivacanţa noastră de vis! A fost prima oară când Zori a zburat cu avionul şi i-a plăcut enorm!Merită zece cu felicitări pentru cât a fost de cuminte. Amandoi copiii sunt in al nouălea cer. Suntem un pic obosiţi pentru că am călătorit noaptea, însă vom coborî să mâncăm ceva şi după puţină odihnă o să fim gata pentru întreaga experienţă”, a scris actriţa pe Facebook.

Ziua de Moş Nicolae a fost memorabilă. “La mulţi ani de Sf Nicolae dragilor! Noua ne-a pus Moşul în ghetuţe o minivacaţă şi ne bucurăm din plin de ea. Prima zi în Dubai a fost magică, atât pentru copii, cât şi pentru noi părinţii. Am vizitat BurjKhalifa şi am ajuns pâna la etajul 124. Şi Achim şi Zora au fost super încântaţi de experienţă. Oraşul văzut de sus are un farmec aparte şi pentru noi a însemnat mult să ajungem pe cea mai înaltă construcţie din lume în formulă completă! Achim a făcut zeci de poze şi filmuleţe, iar Zora s-a lipit de geam uimită şi a stat acolo privind imaginea minute întregi. Luminile oraşului sclipind, culorile, atmosfera de sărbătoare... vă spun, a fost magic. Abia aşteptăm să vedem ce ne oferă ziua de azi”, a adăugat Jojo.



Recente pe Ok! Magazine

Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg