News

Julia-Louis Dreyfus, actriţa din "Seinfeld", a început şedinţele de chimioterapie

Julia-Louis Dreyfus, actriţa din "Seinfeld", a început şedinţele de chimioterapie

În septembrie, actriţa din "Seinfeld", Julia-Louis Dreyfus, venea cu o veste mai puţin bună pentru fanii săi. Starul anunţa că este una dintre acele femei care se luptă cu cancerul la sân, imediat după ce a făcut istorie la gala Premiilor Emmy, adunând, al optulea trofeu al său.

Actriţa în vârstă de 56 de ani a făcut publică pe internet lupta sa cu cancerul la sân, iar acum, tot prin intermediul social media, anuţă că începe cea de-a treia rundă de chimioterapie. Mai mult, actriţa este susţinută de familie, dar şi de colegii de filmări în tot acest proces.

Actorii Matt Walsh şi Sam Richardson i-au trimis chiar şi un video simpatic prin care îşi arată susţinerea faţă de actriţă într-un mod original, pe muzica lui Katy Perry. Atât de amuzanţi au fost, încât Julia a decis să distribuie clipul pe contul său de Instagram: "Cât de norocoasă sunt că aceşti clovni îmi apară spatele? Ce mişcare, mi-a dat inspiraţie astăzi. Am văzut acest video de vreo două ori. Vă mulţumesc Matt Walsh, Sam Richardson şi Katy Perry!", a scris Julia într-un mesaj.

Iar ei nu sunt singurii care îşi arată susţinerea în acest fel. Actorii Sam Richardson şi Matt Walsh s-au filmat şi ei într-un mod amuzant. În clip, Matt, 53 de ani şi Sam, de 33 de ani, se întâlnesc pentru a încerca să-i transmită Juliei nişte citate motivaţionale.

Actriţa a anunţat că are cancer printr-o postare pe Instagram: “1 din 8 femei sunt diagnosticate cu cancer la sân. Astăzi, eu sunt una dintre ele. Vestea bună este că am cel mai afectuos grup de prieteni şi membri ai familiei şi o asigurare medicală fantastică datorită sindicatului din care fac parte. Vestea proastă este că nu toate femeile sunt atât de norocoase. Aşa că ajutaţi-mă să lupt cu cancerul şi haideţi să facem îngrijirea medicală universală o realitate!”, scria Julia. Acum se luptă pentru a învinge boala şi urmează şedinţe de chimioterapie. Cu toate că trece prin clipe grele, actriţa rămâne optimistă şi cu zâmbetul pe buze, dovadă stau şi cele mai recente fotografii cu ea de pe reţelele de socializare.

Foto: Instagram, Twitter