Jurnalele lui George Orwell

11 octombrie, 2010

„Dat fiind faptul că Orwell avea o asemenea aversiune faţă de ideea de a i se scrie biografia, e cât se poate de ironic că aceste jurnale oferă practic o autobiografie virtuală“, scrie Peter Davison, îngrijitorul ediţiei britanice a cărţii. Conţinutul celor 11 caiete

„Dat fiind faptul că Orwell avea o asemenea aversiune faţă de ideea de a i se scrie biografia, e cât se poate de ironic că aceste jurnale oferă practic o autobiografie virtuală“, scrie Peter Davison, îngrijitorul ediţiei britanice a cărţii.

Conţinutul celor 11 caiete ale lui George Orwell se află acum şi într-un volum editat de Polirom, apărut deja în librării. Cartea adună notele meticuloase ale unuia dintre marii vizionari ai secolului XX, autorul „Fermei animalelor“ şi cel care l-a creat în romanul „1984“ pe Big Brother, personajul enigmatic care supraveghează o întreagă populaţie. Astfel, Jurnalele oferă file inedite din viaţa lui, din 1931 până în ultimele sale zile, petrecute într-un spital din Londra, în 1950.

În egală măsură însă, textele alcătuiesc o imagine impresionantă asupra vremurilor trăite de autor, în special asupra celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru că bine mărturisea Orwell în 1947 că ar fi putut fi un vicar fericit doar cu 200 de ani mai înainte! Profund implicat în actualitatea socio-politică, scriitorul şi-a notat cu conştiinciozitate nu doar frânturi de informaţii din ziare, dar şi numele celor pe care îi considera comunişti sub acoperire – listă cu pricina şi disputele lui cu simpatizanţii stângii fiind legendare. „Nu trebuie să fii un fan împătimit al lui Orwell ca să te captiveze lectura acestor jurnale: ele pot fi citite de oricine este interesat de viaţa cotidiană, dar şi de marile evenimente din perioada 1931-1949… Orwell a fost un observator meticulos atât al banalului, cât şi al extraordinarului“, scrieThe Guardian despre însemnările lui Eric Arthur Blair, numele real al scriitorului.



Recente pe Ok! Magazine

+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg
Reghe el (1) jpg