Kamara se teme de următoarea operaţie a fiului său. Cât costă intervenţia şi unde va avea loc

1 iulie, 2020
8 kamara leon 6 jpg jpeg

Kamara se luptă pentru viaţia fiului său. Micuţul Leon va face de această dată o operaţie de alungire a muşchilor. Intervenţia va avea loc la Barcelona şi va trebui repetată din opt în opt luni. Riscurile sunt greu de contabilizat.

„E o operaţie care se face în Spania. Ideea este că a doua zi ne lasă să plecăm, însă există nişte temeri pentru noi pentru că este vorba de o anestezie înainte de toate, care implică nişte riscuri. Sunt nişte lucruri din punct de vedere medical care ne fac să ne punem întrebări, dar tocmai de aceea căutăm nişte lămuriri şi la alţi medici să înţelegem dacă totul este în regulă, dar s-a putea să fie nişte chestiuni standard şi să ne facem griji degeaba”, a spus solistul la Antena Stars.

Toate cele trei intervenţii vor costa 15000 de euro. “Mai este şi drumul, mai e şi recuperarea de după. Sunt foarte multe lucruri. Mai este vorba şi de intervenţia din SUA care este cea mai scumpă şi care cu tot cu cheltuieli de deplasare poate ajunge la 60.000 de euro”, a mai spus Kamara.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg