Kate Hudson şi Matt Bellamy au anulat nunta: cu cine s-a cuplat deja actriţa?

9 decembrie, 2014
kate hudson matt bellamy goldie hawn jpeg

Atât fanii actriţei de comedie, cât şi cei ai compozitorului şi solistului trupei Muse sunt foarte trişti la auzul veştii că cei doi, care formau o pereche de 4 ani, au anulat logodna şi, implicit, planurile de nuntă. După săptămâni de speculaţii,

Atât fanii actriţei de comedie, cât şi cei ai compozitorului şi solistului trupei Muse sunt foarte trişti la auzul veştii că cei doi, care formau o pereche de 4 ani, au anulat logodna şi, implicit, planurile de nuntă. După săptămâni de speculaţii, frumosul cuplu a confirmat, prin intermediul purtătorului de cuvânt al lui Kate.

“Kate şi Matt sunt separaţi de ceva timp. În ciuda acestui lucru, au rămas prieteni foarte apropiaţi şi părinţi dedicaţi”, a spus acesta pentru publicaţia “People”, făcând referire la fiul pe care cei doi îl au împreună: Bingham Hawn Bellamy, în vârstă de 3 ani şi jumătate.

Culmea este că Matt (36) şi Kate au anulat logodna şi sunt separaţi de luni de zile, cei doi au apărut în numeroase ipostaze împreună, chiar părând fericiţi, atât în timpul liber, cât şi la apariţiile pe covorul roşu.

image

Se speculează că frumoasa blondă de 35 de ani ar fi trecut mai departe deja cu altcineva, Derek Hough – coregraf şi dansator la “Dance With the Stars”. Se pare că cei doi ar fi fost văzuţi luând cina împreună weekendul trecut la restaurantul Nice Guy Restaurant din Los Angeles. De asemenea, cei doi se cunosc de mai mult timp, chiar anul trecut Kate, fiica lui Goldie Hawn, vorbind cu admiraţie despre Derek. “Inima mea aparţine jazzului contemporan, dar în ultima vreme am dansat dansuri de bal cu Derek”, a spus ea în 2013.

image


Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg