Kate Hudson şi-a etalat burtica de gravidă la plajă. Cum arată în al doilea trimestru de sarcină

23 aprilie, 2018
kate hudson png

La începutul lunii aprilie le-a oferit fanilor o veste importantă, că este însărcinată cu cel de-al treilea copil. Kate Hudson va deveni din nou mamă, la 39 de ani, urmând să aducă pe lume o fetiţă, primul copil cu iubitul ei, muzicianul Danny Fujikawa.

Alături de Steven Tyler.

“Ne-am tot chinuit să ţinem sarcina secretă pentru cât mai mult timp, însă mai am puţin şi nasc, aşa că nu mai putem ascunde abdomenul meu proeminent…A fost o adevărată provocare să încerc să ascuns sarcina, în plus e mai obositor să fac asta decât să recunosc, pur şi simplu, adevărul. Copiii meu, Danny, eu şi întreaga noastră familie suntem în al nouălea cer de fericire. Vom avea o fetiţă!”, anunţa actriţa pe contul său de Instagram.

Kate a tercut cu bine peste primul trimestru de sarcină care a fost nu tocmai prietenos. S-a confruntat cu greţuri matinale, iar acum pare să se simtă mult mai bine, distrându-se la plajă. “Dacă vă întrebaţi de ce am fost atât de absentă în ultima vreme de pe conturile mele de social media e pentru că m-am simţit atât de rău, încât n-am mai putut face nimic. Mi-a fost cel mai rău din toate cele trei sarcini ale mele. Mi se face greaţă numai dacă mă uit la fotografii cu mâncare sau mă apucă epuizarea numai dacă mă gândesc să fac o instastory”.

image

Actriţa a împărtăşit cu prietenii virtuali prima fotografie cu burtica de gravidă la vedere. Într-un costum de baie roşu, format din două piese, Kate le-a arătat celor 8,4 milioane de abonaţi cum evoluează sarcina ei. Iar burtica începe să prindă contur, chiar dacă actriţa nu prea a luat în greutate. Este tonifiată şi se vede că are grijă de siluetă, chiar dacă urmează să devină din nou mamă. Actriţa mai are un fiu, pe Ryder (14), cu fostul ei soţ, Chris Robinson, şi alt băiat, pe Bingham (6), cu fostul ei logodnic, Matt Bellamy, iar acum se pregăteşte să aducă pe lume o fetiţă.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg