Kate Middleton a revenit la platformele reciclate, dar a compensat cu rochia

20 iulie, 2017
kate si middleton gettyimages 819280368 jpg jpeg

William şi Kate continuă să fie în centrul atenţiei în Germania, ţară pe care o vizitează în a doua parte a turneului lor regal european, alături de copiii lor.

Astăzi, Prinţul William şi soţia sa au fost invitaţi la un centru medical pentru cercetări împotriva cancerului, din localitatea Heidelberg, lucru care ne dă ocazia să le admirăm ţinutele afişate la această întâlnire.

Ducii, azi, în Germania

Au revenit platformele nude!

Ei bine, Kate a încercat să-şi însenineze ziua, purtând o rochie galbenă canar, cu broderie şi croială clasică, la care a accezorizat deja bine ştiutele espadrile cu platformă de la Monsoon, pe care le-a mai purtat de nenumărate ori, în ultimii ani.

Ducii vor mai sta două zile în Germania

Rochia galbenă e nouă, pantofii nu

Face ce face Kate şi se întoarce la perechea de încălţăminte în care se simte ea cel mai bine, deşi modelul ăsta de pantofi nu mai este de ceva timp în tendinţe. Noi ne-am entuziasmat, ce-i drept, la vederea sandalelor cu barete abordate în ultimele zile de ducesă, un model care aducea un aer mai cool în ţinuta ei.

Şi William a fost foarte elegant în ţinuta sa cu sacou deschis la culoare şi pantaloni bleumarin, cu toate că, trebuie să recunoaştem, ţinutele celor doi soţi nu se completează chiar foarte bine.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg