Kate Middleton, la vânătoare de fazani. Ce părere are Meghan Markle despre asta?

31 decembrie, 2018
1 kate middleton jpg jpeg

Este deja cunoscut faptul că Ducesa de Sussex şi-a exprimat dezaprobarea faţă de vechea tradiţie a familiei regale de a merge la vânătoare de fazani în perioada de după Crăciun.

Ei bine, în ciuda părerii ei vehemente, familia regală britanică nu a anulat această tradiţie străveche. Potrivit unor surse din cercurile regale, Kate, William şi ceilalţi au mers, ca-n fiecare an, la vânătoare de fazani, imediat cum Meghan Markle a plecat alături de Prinţul Harry de la Sandringham.

Vânătoarea a avut loc, joi, pe domeniul familiei regale din Norfolk, iar Kate Middleton a fost printre cei care au participat. Mai mult de atât, chipurile, Ducesa de Cambridge găseşte această activitate foarte interesantă, investind chiar şi-n propria puşcă.

image

”Ea merge frecvent la vânătoare când stă la Anmer Hall (reşedinţa Ducilor de Cambridge de la ţară) şi a devenit destul de bună la asta. Îi place să vâneze, să împuşte să meargă la pescuit.”, spune o sursă.

Cât despre Meghan, chipurile a înţeles importanţa acestei tradiţii. ”Meghan a realizat că regalităţile fac asta de sute de ani şi că nu-şi vor schimba obiceiurile. Ea nu este vegană ori vegetariană, dar nu vede necesitatea în această cruzime faţă de animale. Harry i-a explicat că numărul păsărilor de pe proprietate trebuie ţinut sub control. Ea a acceptat asta, dar nu-i place să ia parte. ”, mai spune o sursă.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg