Kate Moss vrea un copil cu Nikolai von Bismarck

8 august, 2017
kate moss nikolaigettyimages 542368416 jpg jpeg

La 43 de ani, britanica vrea să-i dăruiască un copil iubitului ei de 30 de ani

image

După ce Contele Nikolai von Bismarck a urmat cu succes un tratament de dezintoxicare, pentru a scăpa de dependenţa de alcool şi droguri, Kate le-a mărturisit apropiaţilor că se gândeşte să facă un copil cu el. Cu atât mai mult după ce l-a văzut cum se comportă post-dezintoxicare, petrecând tot mai mult timp în compania ei şi a fiicei ei, Lila Grace, în vârstă de 14 ani, la reşedinţa din Highgate, North London.

"Sunt fericiţi acum şi şi-au stabilizat relaţia. Aşa că următorul pas logic pentru ei ar fi să facă un copil, chiar dacă nu vor să se căsătorească. Au discutat chiar ce nume i-ar da copilului, iar lui Kate îi surâde această experienţă deşi ar fi o mamă mai în vârstă. Au fost în vacanţă în Italia, unde totul a mers bine.A fost o vacanţă mult mai sănătoasă decât celelalte pe care le-au avut, în Brazilia, Grecia şi la Veneţia, când amândoi au exagerat cu băutura", a povestit un apropiat al cuplului. Acum au fost pe Coasta Amalfi, unde Kate a şi realizat o şedinţă foto îndrăzneaţă. Citeşte despre asta mai multe aici.

Foto: arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg