Keith Flint (Prodigy): “Când termin cu toate, o să-mi iau singur viaţa.” De ce se sinucid starurile rock?

5 martie, 2019

Keith Flint a îngroşat ieri rândurile starurilor rock care, chiar şi-n plin succes profesional, au ales să-şi încheie singuri socotelile cu viaţa. Conform studiilor efectuate, muzicienii mor cu 25 mai repede decât restul oamenilor. Cum e posibil acest lucru?

gettyimages 89579393 jpg jpeg

„Întotdeauna am simţit asta – că o să mă sinucid când o să simt că am terminat-o cu viaţa. Pe cuvântul meu că nu e ceva suicidar, ci chiar pozitiv. În momentul în care voi începe să fac pe mine în pat, atunci mă veţi găsi în faţa unui autobuz. Nu mă tem de cine sunt. Vreau doar să privesc înapoi şi să ştiu că am avut o viaţă împlinită”, declara solistul trupei The Prodigy în urmă cu câţiva ani, într-un interviu acordat revistei FHM.

gettyimages 75260139 jpg jpeg

Keith Flint (49), întocmai ca rockerii Kurt Cobain de la Nirvana, Michael Hutchence de la INXS, Chris Cornell de la Soundgarder şi Chester Bennington de la Linkin Park, s-a sinucis la vârsta la care mai avea multe de spus în muzică. Însă a fost găsit fără suflare în casa lui din Essex, în cursul dimineaţii de ieri, 4 martie.

“Nu-mi vine să cred că spun asta, dar fratele nostru, Keith, s-a sinucis în timpul weekendului”, a confirmat ieri zvonurile legate de sinucidere Liam Howlett (47), prietenul şi fostul membru al trupei The Prodigy. “Sunt absolut şocat, al naibii de supărat, confuz şi suferind”, a conchis acesta.

Ultimele informaţii legate de dispariţia lui Keith Flint sunt legate de ultimele zile din viaţa acestuia. Se pare că rockerul se despărţise de soţia lui, japoneza Mayumi Kai, iar acest lucru i-a declanşat o depresie pe care n-a mai putut s-o ţină sub control. În plus, după asemenea dezamăgire, liderul trupei The Prodigy ar fi început să consume din nou droguri…

La fel ca liderul trupei The Prodigy, 

 de la Soundgarden şi-a luat singur viaţa. S-a spânzurat la 52 de ani. Iar soţia lui Chris şi familia lui au fost, pur şi simplu, şocaţi de îngrozitoarea veste, declarând că dispariţia acestuia a venit “brusc şi pe neaşteptate”. Trupul neînsufleţit al rockerului a fost găsit în baia din camera sa de la hotelul MGM Grand Detroit. Era 18 mai 2017. Două luni mai târziu, 

, de la Linkin Park, a comis acelaşi gest extrem şi absolut regretabil.  

gettyimages 483130767 jpg jpeg

Dacă vă mai amintiţi, 

, liderul trupei Nirvana, s-a sinucis la numai 27 de ani. Iar lista starurilor rock care şi-au luat singure viaţa pare nesfârşită - Nick Drake, Ian Curtis, Michael Hutchence, Elliott Smith, Donny Hathaway, Wendy Williams, Butch Trucks, Cliff Davies…

Dar ce le împinge pe aceste staruri rock la asemenea gest extrem? De ce ar lua nişte artişti plini de succes, talentaţi, faimoşi şi bogaţi decizia de a o încheia cu toţi şi toate?

gettyimages 88730853 jpg jpeg

În primul rând, consumul de droguri şi alcool, stresul imens la care sunt supuşi şi lipsa de somn sunt cei mai mari factori de risc. Şi tocmai asta înseamnă acel stil de viaţă rock’n’roll la care tânjesc atâţia! În plus, celebritatea poate fi toxică în showbiz. Anumiţi muzicieni urcă pe scenă doar pentru a-şi găsi acolo acceptarea, pentru a simţi iubirea primită din partea publicului.

Din moment ce mulţi dintre entertaineri se luptă cu depresia, ei ajung dependenţi de atenţia şi admiraţia fanilor, tânjesc după aşa ceva doar pentru a se simţi din nou bine. Însă, la fel de bine, ei pot pierde, peste noapte, acest succes la public, fapt care duce la dezamăgiri, suferinţe, depresii şi mai adânci, din care e posibil să nu-şi mai revină deloc.

gettyimages 88730850 jpg jpeg

Odată dobândit succesul, trebuie menţinut cât de mult timp posibil. Acesta este stresul imens cu care se confruntă orice entertainer de primă mână. Însă n-a fost cazul rock starurilor pomenite mai sus. Ei erau bine-mersi încă pe val. Doar că n-au mai suportat trecerea atât de bruscă şi de miloasă de la adulaţia primită pe scenă din partea admiratorilor lor la singurătatea care-i aştepta, seară de seară, într-o cameră neprimitoare de hotel. N-au mai îndurat viaţa cu toate responsabilităţile şi presiunile ei şi, mai ales, propria lor judecată cu care trebuia să trăiască zi de zi, noapte de noapte. Cine ştie ce a fost cu adevărat în sufletul şi mintea lor atunci când au decis să-şi ia singuri viaţa?... Un singur lucru e cert: că ei au considerat, în mod lucid sau influenţaţi de droguri, pastile şi alcool, că a venit timpul să-şi ia “Adio!” de la viaţă.   

1 gettyimages 88730860 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg