Kit Harington & Rose Leslie trăiesc un basm cu aer de telenovelă. Cum a trecut actorul din Game of Trones peste acuzaţiile de infidelitate

10 aprilie, 2021
1 oli jpg jpeg

Game of Thrones nu a avut final fericit, dar cineva tot a ieşit învingător! Kit Harington îi datorează serialului şi împlinirea personală: aici şi-a cunoscut soţia care, la începutul acestui an, i-a dăruit un fiu.

Relaţia celor doi se află la confluenţa dintre basm şi telenovelă, pendulând între romantism şi zvonuri de infidelitate.

Dacă ar fi să reducem Game of Thrones la o singură propoziţie, aceasta ar fi „toată lumea moare“, iar despre seria finală nu mai vorbim. La câtă vărsare de sânge a fost (mai precis, peste 15.000 de litri de sânge fals), până şi Tarantino ar rămâne traumatizat. Cineva tot a avut, însă, parte de happy-end. Este vorba de Kit Harington (34), cel ce-i dă viaţă lui John Snow. Graţie cele­brului serial, actorul britanic s-a ales nu doar cu faima internaţională, ci şi cu o regină şi un moştenitor. Practic, când a luat castingul, i s-a schimbat nu doar cariera, ci şi soarta, în­trucât pe platourile de filmare şi-a cunoscut viitoarea soţie. Este vorba de Rose Leslie (33), cea care i-a dat viaţă lui Ygritte, dragostea lui John Snow din primele sezoane.

Idila dintre Kit Harington şi Rose Leslie are toate ingredientele unui basm adevărat, începând cu faptul că ambii au ceva sânge al­bastru, fiind descendenţi ai Regelui Charles al II-lea al Marii Britanii (nr. Kit prin bunică, Rose prin mamă). Ceea ce duce din start la o lovi­tură de teatru: cei doi sunt rude, chiar dacă îndepărtate. Dar ce e scris în frunte ţi-e pus, aşa că dragostea a venit fulgerător pentru Kit şi Rose. Relaţia lor a început în 2012, în paralel cu primele sezoane ale serialului, fiind ţinută secretă, şi chiar infirmată, o bună bucată de vreme. Deşi erau surprinşi împreună în diver­se ipostaze, porumbeii negau orice legătură, iar Kit a numit-o „bună prietenă“. Abia în 2016 cei doi au confirmat, tacit, relaţia, apărând de mână pe covorul roşu la un eveniment mon­den. Dar tot zgârciţi la vorbă au rămas mili­onarii noştri. „Suntem foarte fericiţi şi asta e tot ce o să auziţi pe acest subiect“, declara frumuşelul brunet pentru Esquire, comple­tând că nu acceptă fotografii de cu­plu cu fanii, întrucât îi aminteşte de instantaneele gen „poze cu maimuţa“.

Cu atât mai spectaculos a fost, aşadar, modul în care Kit şi Rose au ales să-şi anunţe logodna, în 2017. În­tr-o fermecătoare manieră tipic bri­tanică, urmând cutumele de modă veche, actorii au dat lumii de ştire bucuria lor printr-un anunţ în ziarul Times of London, la secţiunea de­dicată căsătoriilor. „Se anunţă logod­na dintre Kit, ultimul născut al lui David şi Deborah Harington de Worcestershire, şi

Rose, fiica mijlocie a lui Sebastian şi Candy Leslie de Aberdeenshire“, a fost mesajul pu­blicat în gazetă.

Cu ocazia fericitului anunţ, acesta a mai renunţat la discreţie, povestind cum a ce­rut-o în căsătorie pe Rose, într-un cu totul alt moment decât avea de gând. „Planul meu era să pregătesc totul ca la carte, cu luminiţe în copaci şi alte chestii romantice. Dar s-a în­tâmplat să facem o călătorie undeva la ţară… Nu ştiu, era o noapte înstelată, stăteam în faţa focului, beam vin roşu şi m-a luat gura pe dinainte“, a povestit Kit la Jonathan Ross Show. „Omul a fost impecabil, s-a descurcat de minune, a creat un moment foarte ro­mantic“, a recunoscut ulterior şi Rose.

Apoi a venit nunta, într-o zi de vară din 2018. Kit şi aleasa lui s-au că­sătorit în Scoţia, iar recepţia a avut loc la castelul mire­sei, vechi de 900 de ani, unde aceasta a copilărit. Nu că ar avea probleme cu banii, dar nu putem să nu observăm că frumuşelul a nimerit într-o fami­lie influentă, cu nu­meroase proprietăţi de valoare, adevărate monumente istorice. Cei 200 de invitaţi la nuntă au descoperit cu încântare timbre ce înfăţişau chipul lui Jon Snow, scoa­se în ediţie limitată de Poşta regală britanică.

Nicio minune nu durează, totuşi, mai mult de trei zile. Prin urmare, fericirea de basm a celor doi a fost spulberată la doar câteva luni după nuntă, când a picat bomba mediatică: Kit Harington şi-a înşelat soţia. Pe scurt, o ru­soaică periculoasă, Olga Vlasova, a declarat că a avut o aventură cu el, şi înainte şi după nuntă, aventură începută la Luxemburg. Ambiţioasa femeie a publicat pe Instagram o fotografie cu următoarele detalii: un bărbat ce semăna foarte bine cu Kit, dormind gol într-o cameră de hotel. Internetul a luat foc, fanii Game of Thrones se rugau să nu fie ade­vărat şi nici soţia lui nu se simţea prea bine, cu siguranţă. Reprezentanţii actorului au dat presei următorul comunicat: „Acuzaţiile sunt false. Kit Harington nu a ajuns nicioda­tă la Luxemburg şi nu a întâlnit-o niciodată pe Olga Vlasova“.

Rose Leslie, însă, este obişnuită ca feme­ile să alerge după soţul ei şi probabil deja plictisită de eternele zvonuri că bărbatul ar tânji de ani buni la partenera sa din Game of Thrones, inegalabila Emilia Clarke aka Mama Dragonilor. Cei doi protagonişti in­sistă că nu au avut niciodată vreo idilă şi că îi leagă o mare prietenie, deşi aşa a zis Kit şi despre soţia lui, la început. În ciuda zvonu­rilor, a intrigilor, a uneltirilor desprinse par­că din serialul care i-a unit, Kit Harington şi Rose Leslie au mers mai departe şi iată că la începutul acestui an, exact ca în basme­le cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, au devenit părinţii unui băieţel, al cărui nume nu îl cunoaştem pentru că… discreţie tota­lă! Le urăm actorilor o poveste de dragoste ca-n basme şi pe mai departe şi le dorim să nu apară în firul epic vreodată Omul-Spân. După nouă ani pe platourile GoT, Kit ştie, totuşi, să lupte cu forţele răului, mai ales că acum are şi un moştenitor.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg