Kit Harington şi Rose Leslie se căsătoresc astăzi. Iată cum arată castelul unde are loc nunta lui Jon Snow!

23 iunie, 2018
The Olivier Awards 2017   VIP Arrivals jpeg

Nuntă mare pentru toată suflarea „Game of Thrones“. Actorul Kit Harington, care joacă rolul Jon Snow, şi Rose Leslie, care în serial este Ygritte, îşi unesc astăzi destinele, evenimentul având loc la Castelul Wardhill, din Aberdeenshire (Scoţia).

Kit Harington şi Rose Leslie

Cele două staruri şi-au anunţat nunta încă din toamna anului 2017, atunci când Kit i-a dat inelul lui Rose. Tot anul trecut, însă la începutul lui, cei doi actori din „Game of Thrones“ s-au mutat împreună, după o relaţie care dura de mai bine de cinci ani. „Am avut planuri, aveam de gând să pun nişte lumini în copaci şi să fac ceva romantic, dar eram la ţară, sub un cer senin, cu un foc de tabară şi vin roşu. Şi aşa am cerut-o“, a spus anul trecut Kit Harington, referitor la momentul în care i-a oferit inelul iubitei lui.

Potrivit celor de la Daily Mail, nunta dintre Kit şi Rose are loc în castelul unde actriţa din „Game of Thrones“ a copilărit şi care aparţine familiei ei de mai bine de 900 de ani. Pregătirile pentru nuntă erau în toi vineri, când jurnaliştii britanici au reuşit să imortalizeze unele cadre de pe întreg domeniul.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg