Kurt Cobain, în imagini nemaivăzute dintr-un documentar realizat de familia sa

12 martie, 2015
268c1b1b00000578 0 image a 3 1426108027050 jpeg

Cele mai emoţionante momente din documentarul “Kurt Cobain: Montage of Heck” sunt amintirile din copilăria acestuia şi din cadrul familiei, afişând o intimitate pe care fanii nu au avut cum să o descopere până acum

Legenda trupei Nirvana este din nou exploatată într-un documentar ce va fi lansat pe 4 mai, al cărui trailer tocmai ce-a fost publicat de HBO.

Produs de văduva şi fiica lui Kurt Cobain, Courtney şi Frances, şi în regia nominalizatului la Oscar, Brett Morgen, biografia conţine montaje, imagini şi informaţii noi, nemaivăzute de fanii rockerului care a murit în urma unei supradoze pe 5 aprilie 1994.

Cele mai emoţionante momente din documentarul “Kurt Cobain: Montage of Heck” sunt amintirile din copilăria acestuia şi din cadrul familiei, afişând o intimitate pe care fanii nu au avut cum să o descopere până acum. Cu atât mai aşteptat este cu cât filmul va conţine şi animaţie, pentru un efect mai artistic şi dramatic.

image

Povestea ilustrează un Kurt precoce şi timid, trecând printr-o adolescenţă rebelă şi culminând ca star rock al generaţiei sale, total nepregătit pentru aportul de faimă care l-a copleşit. De asemenea, vor fi interviuri personale cu membrii familiei şi cu basistul Krist Novoselic, cât şi discuţii înregistrate cu Cobain.

image

Documentarul “Kurt Cobain: Montage of Heck” este cu atât mai aşteptat cu cât a primit critici foarte bune la festivalurile de film din ultimele luni.

image


Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG