Vedete

La 2 săptămâni de la logodnă, Miki (ex K-Pital) şi Răzvan au fost naşi de cununie FOTO

La 2 săptămâni de la logodnă, Miki (ex K-Pital) şi Răzvan au fost naşi de cununie FOTO camera-retro icon Vezi galeria 13 poze

Cuplul pare că o ţine într-o petrecere continuă. După logodna-surpriză de la începutul lunii, cei doi au năşit o pereche de artişti.

De fapt, de aici pare să fi pornit totul! De la chitariştii Diana Ganea şi Mirel Cumpănaş, care s-au căsătorit la început de septembrie şi-au dorit ca Miki şi Răzvan să le fie părinţi spirituali în biserică. Şi, cum cutuma ortodoxă impune ca şi naşii să-şi fi făcut legăminte în faţa lui Dumnezeu, iată cum Mihaela Marinache alias Miki de la K-Pital şi partenerul ei de-o viaţă, Răzvan Constantinescu, au hotărât să-şi ducă relaţia la alt nivel, logodindu-se în faţa preotului.

Astfel, după cununia civilă a finilor lor, urmată de o petrecere cu toată gaşca de prieteni în Delta Dunării, alaiul de nuntă a mai pus de-o petrecere weekendul trecut, odată cu slujba religioasă.

Foarte eleganţi şi vădit emoţionaţi, Miki şi Răzvan au savurat din plin acest rol de naşi trăit în premieră, privind cu bucurie cum doi dintre prietenii lor buni le devin, de-acum, membri ai familiei.

Pentru o asemenea ocazie, Miki a ales să fie o adevărată lady in red, roşul punându-i cel mai bine în evidenţă frumoasele trăsături şi părul cu reflexe blonde şi arămii.

La rândul său, naşul Răzvan Constantinescu a adoptat un outfit british like, cu costum pepit în tonuri de bej, cămaşă albastră, pantofi şi cravată în nuanţe de cognac şi batistă asortată.

Iată câteva instantanee de la evenimentul la care Miki şi Răzvan au strălucit la fel de mult ca mirii. (vezi galeria foto)