Lady Gaga a revenit la vechile obiceiuri. Abia se ţinea pe picioare în seara premiilor AMA

21 noiembrie, 2017
lady gaga 2 png

Lady Gaga a fost întotdeauna o femeie extravagantă şi aşa s-a şi lansat, putând ţinute controversate, pantofi hidoşi, accesorii cu ajutorul cărora ieşea în evidenţă, coafuri şi machiaje extravagante. În ultima vreme, cântăreaţa a fost ceva mai rezervată în privinţa ţinutelor alese pentru covorul roşu, dar prezenţa sa virtuală de la premiile muzicale AMA a fost una care i-a şocat pe fani.

image

Lady Gaga nu face lucrurile pe jumătate, aşa că a reuşit să îşi facă simţită prezenţa la show-ul de duminică seara, chiar şi în mod virtual. În timp ce toată lumea păşea pe covorul roşu din Los Angeles, Gaga se pregătea pentru show-ul său din Washington DC, la mii de kilometri distanţă. Aşa că artista s-a fotografiat pe covorul roşu la un panou improvizat în culisele show-ului său din Washington. O mulţime de fani au fost înşelaţi de iluzia că Gaga era la premiile AMA, mai ales după ce cântăreaţa şi-a pus fotografii pe contul de Instagram cu panoul evenimentului în spate. Şi mai tare însă i-au uimit filmuleţele sale de pe Insta Stories în care defila într-o pereche de pantofi cu toc imens, din cauza cărora abia se ţinea pe picioare.

image

Pe lângă asta, a fost extrem de sexy într-o rochie neagră, foarte mulată şi scurtă. Ţinuta a fost cu atât mai atrăgătoare cu cât a lăsat la vedere sânii într-un decolteu generos, dar şi spatele acoperit doar de câteva bretele. Dacă ţinuta i-a venit ca turnată, fanii au rămas cu gura căscată când au văzut ce încălţăminte a purtat artista lor favorită. Diva de 31 de ani parcă s-a întors în trecut cu aceşti pantofi hidoşi, model pe care îl purta la debutul său în lumea muzicii.

image

S-a chinuit să-şi menţină echilibrul pe pantofii cu toc imens, care depăşeau 20 de cm în înălţime, model care nu a avantajat-o, făcându-i picioarele să pară mai scurte.

  

image

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg