Lamar Odom, găsit inconştient într-un bordel. Cum a reacţionat Khloe Kardashian?

14 octombrie, 2015
lamar jpeg

Veşti cumplite pentru Khloe Kardashian! Fostul ei soţ, Lamar Odom, a fost găsit inconştient, marţi seară, într-un bordel din Nevada şi transportat de urgenţă la spitalul din Las Vegas.

image

Potrivit primelor informaţii, baschetbalistul în vârstă de 35 de ani a fost găsit inconştient în celebrul bordel, după ce ar fi luat mai multe pastile care conţineau înlocuitori din plante pentru celebra pastilă Viagra. La scurt timp, o ambulanţă a fost chemată şi după ce medicii au reuşit să-l stabilizeze, Omar a fost transportat la cel mai apropiat spital.

Din păcate, Omar se află acum în comă şi medicii sunt destul de rezervaţi în legătură cu şansele lui de surpravieţuire.

La aflarea veştii, Khloe Kardashian, fosta lui soţie, a zburat cu primul avion disponibil. Sora sa, Kim Kardashian şi mama ei, Kris Jenner, au însoţit-o pe Khloe, căci se pare că vestea cumplită a descumpănit-o teribil pe aceasta, având în vedere că ea şi Lamar încă se mai iubeau.

Divorţul dintre Lamar şi Khloe s-a pronunţat în luna iulie, după patru ani de relaţie, însă Khloe a declarat tot timpul că ea îl iubeşte în continuare pe Lamar, şi că dacă el n-ar fi avut o problemă cu drogurile ar fi fost în continuare căsătoriţi.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg